Ştiai că anumite ingrediente din bucătărie te ajută să ai un ten mai frumos? Iată ce spune Ioana Marinescu, fondator Plush Bio.
”Există și alte lucruri pe care le putem face, pe lângă acest tablou cometic pentru a scăpa de aceste pete?”, a întrebat jurnalista Spectacola Georgiana Ioniță.
”Putem să facem scruburi. Scruburile sunt esențiale și putem să le confecționăm din ce avem în bucătărie. Zaț de cafea, dar recomand cu moderație, pentru că este destul de abraziv. În schimb tărâțele sunt minunate, cu 2-3 picături de lămâie, cu puțină miere. E posibil să ne placă foarte tare și să dăm în dependență.
Scruburile sunt importante de făcut. Asemenea și măștile, sunt foarte importante și putem să ni le confecționăm fără probleme cu tot felul de ingrediente pe care le avem acasă, doar că e important să nu folosim doze mari, să nu folosim lămâie, de exemplu, în formă pură pe toată fața, pentru că este o mare eroare, să nu folosim uleiuri esențiale în formă pură pentru că ne pot distruge tegumentul într-un mod foarte agresiv.
Putem să ne confecționăm măști, scruburi și chiar alifii, dar cred că este important, dacă avem o problemă reală, să luăm produse cosmetice sau medicamentoase, depinde ce alegem, care să aibă niște studii în spate și care chiar să facă ceea ce trebuie să facă. În schimb natura și bucătăria pot să ne dea câteva remedii. De exemplu turmericul este un super-depigmentant și dacă îl avem în bucătărie și îl amestecăm cu puțină miere și puțin iaurt, putem să obținem o mască pentru luminozitate”, a spus Ioana Marinescu, fondatoarea Plush Bio.
”Dar de ce să nu ne bucurăm de știință și de rezultatele ei și de o cremă care a fost studiată înainte?”, a adăugat gazda emisiunii.
”Aici cred că ține de preferințe. Dacă avem timp mai mult, cred că putem să ne confecționăm produsele fără probleme. Dacă nu avem atâta timp, luăm un borcănel și știm că ce e acolo s-ar putea să fie ce trebuie”, a răspuns Marinescu.
”Retinoizii ar trebui folosiți cu o frecvență de o dată sau de două ori pe săptămână, în schimb, mie îmi place formula ”Be White”. E o cremă care are în compoziție și active japoneze pentru depigmentare, dar și active de sinteză. Ideea este că ”Be White” funcționează extrem, extrem de bine, eu îl folosesc în fiecare seară, o pompiță adăugată în crema de seară pe care o folosesc și pielea arată foarte, foarte bine după ce aplic. Este foarte important, de exemplu, ca protecția solară să fie dozată așa cum trebuie. Vă dau un exemplu. La o cantitate de cremă sau ser pe care îl folosim, protecția solară trebuie folosită de trei ori mai mult, adică într-o cantitate triplă.
Protecția solară, după ce am aplicat pe ten după ce am aplicat cantitatea de cremă, va trebui să fie aplicată pe tot tenul, inclusiv pe zona urechilor, pe zona gâtului progresiv. Primul strat îl aplicăm, îl întindem peste tot, pe zona perioculară e foarte important să fie protejată, zona urechilor de asemenea și zona gâtului. După ce am aplicat primul strat, îl continuăm pe al doilea, astfel, protecția solară trebuie construită”, a mai declarat Ioana Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu