Iaurtul cu fructe conține un ingredient la care nu te-ai fi gândit niciodată.
Gheorghe Mencinicopschi scrie pe blogul său că iaurtul cu fructe conține un colorant natural care se extrage dintr-o specie de gândaci.
Pentru a nu speria consumatorii, producătorul s-a gândit să înlocuiască denumirea standard E120 cu numele real Coşenilă.
VEZI ȘI: Vezi ce alimente te fac să trăiești mai mult
Coşenila este de fapt o specie de gândaci din familia Dactylopius coccus (sau Coccus cacti) ce trăiesc în Mexic, Peru pe anumite specii de cactuși. Din acești gândaci se extrage un colorant roșu aprins, ce apoi este transformat în coșenila, carmin sau acid carminic. Acesta se poate extrage doar din gândacul femelă.
Pentru a fi extras colorantul natural, femelele sunt ucise prin înecare în apă, iar apoi sunt puse la uscare (artificială sau solară). Când ajung la aprox. 30% din greutate, pot fi prelucrate pentru obținerea colorantului prin strivire sau stoarcere. În funcție de cantitate și alți aditivi, colorantul poate lua mai multe nuanțe de la violet, roșu aprins până la orange. Pentru producere unui kg de coșenila sunt necesare aprox 100.000-150.000 de insecte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu