Îngrijirea pielii bebelușului: ghid esențial pentru orice mămică

bebeluș
bebeluș

Orice mamă va spune, de fiecare dată când este întrebată, că bebelușul ei este cel mai frumos și mai special copil. Și așa și este. Cu degețelele lor adorabil de mici, ochii mari și frumoși cu care își caută mama și cu care descoperă lumea înconjurătoare, cu pielea atât de fină și mirosul specific al produselor de îngrijire a pielii lor te fac sa uiți de orice problemă pe care o ai, când ești în preajma lor.

Alegeri prezidentiale 2024

Fiecare mamă primește la nașterea puiului ei o serie de sfaturi legate de perioada nouă ce urmează în viața ei: cum să își hrănească bebelușul, cum să îi facă somnul mai dulce și, nu în ultimul rând, cum să îl îngrijească. Pentru că sfaturile pot să vină din foarte multe surse, ca mama, te poți întreba, la un moment dat: Care este esențialul? Care sunt informațiile pe care trebuie să le am pentru a fi pregătită de orice? În acest articol, dragi mămici, voi detalia toate informațiile esențiale despre îngrijirea pielii bebelușului. Ce tipuri de piele pot avea cei mici, cum să îngrijiți pielea, în funcție de vârsta puiului vostru, la ce să fiți atente în materie de afecțiuni ale pielii și, desigur, ce produse pentru îngrijirea pielii copilului sunt recomandate.

Tipul de piele al bebelușului

Spre deosebire de pielea adultului, pielea bebelușului este mai delicată decât ați crede și trece printr-un proces de maturizare, timp de câteva luni după naștere. Diferitele tipuri de piele ale nou-născutului pot varia foarte mult. Deși poate prezenta o varietate de afecțiuni ale pielii bebelușului, există doar 5 tipuri principale de piele pentru bebeluși care sunt comune bebelușilor de toate etniile, și anume pielea uscată, pielea uscată normală, pielea normală, sensibilă normală și pielea sensibilă, ultimele două încadrându-se la ceea ce numim piele atopică.

Pentru a putea stabili cu exactitate ce tip de piele are bebelușul tău, medicii utilizează un algoritm simplu care se numește scorul pentru starea pielii neonatale. El evaluează starea pielii bebelușului și este foarte ușor de utilizat, chiar și de părinți acasă.

Putem nota de la 1 la 3 prezența sau absența unor elemente pe pielea copilului, și anume:

Uscăciune

1= Normal, fără semne de piele uscată.

2= ​​Piele uscată, descuamare vizibilă.

3= Piele foarte uscată, crăpături/fisuri.

Eritem

1= Nu există dovezi de eritem.

2= ​​Eritem vizibil, < 50% suprafața corporală.

3= Eritem vizibil, > 50% suprafața corporală.

Defalcare/Excoriație

1= Niciunul evident.

2= ​​Zone mici, localizate.

3= Extins.

În funcție de nota finală obținută, medicul sau părintele poate să decidă ritualul de îngrijire a pielii.

Pielea uscată la bebeluși

Pielea uscată apare de obicei la un nou-născut, iar acest lucru se datorează, în principal, structurii pielii nou-născuților și sugarilor. Unul dintre motivele pentru care aceasta apare este faptul că bariera pielii e afectată. Bariera reprezintă stratul exterior al pielii, alcătuit din celule ale pielii care sunt ținute împreună de molecule de grăsime numite lipide. Ceramidele ajută la crearea unei bariere care ajută la prevenirea pierderii de apă, în timp ce etanșează umezeala și împiedică agresorii externi să intre în piele. Există diferențe cheie între bariera unui copil și cea a unui adult, iar aceste diferențe îi pot face pe bebeluși predispuși la piele uscată.

Pielea uscată a nou-născutului pare descuamată, cu pete aspre care pot apărea oriunde pe suprafața corpului. În unele cazuri, se pot dezvolta crăpături în pielea descuamată a nou-născutului. Deși nu ar trebui să vă faceți griji prea mult, uneori pielea descuamată a nou-născutului nu dispare și aceasta este situația în care ar trebui să căutați sfatul unui medic pediatru.

Există multe motive pentru care copiii dezvoltă pielea uscată, care includ: un mediu uscat, stilul de viață activ al copilului, medicamente, fluctuații hormonale.

Prea multă (sau prea puțină) baie poate duce la uscarea pielii. Expunerea pielii bebelușului sau a copilului la prea multă apă cu săpun clătește uleiurile naturale lubrifiante ale corpului. Rareori, un copil este alergic sau intolerant la cremele hidratante. Permiterea copilului să doarmă, să se târască sau să se plimbe în scutece umede poate duce, de asemenea, la pielea iritată și uscată.

Pielea atopică la bebeluși

Pielea atopică este caracterizată de o hipersensibilitate alergică și poate avea predispoziție ereditară. Copiii ai căror părinți sunt alergici, conform studiilor, prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta alergii cutanate. La nivel mondial, studiile confirmă că aproximativ 20% dintre bebeluși se confruntă cu acest tip de piele. Dacă pielea nou-născutului se irită des, prezintă uscăciune, mâncărimi și roșeață, atunci cel mic poate avea piele atopică, iar manifestările pot să apară inclusiv în viața de adult.

Căldura, poluarea, fricțiunea dintre haine și piele, toate pot cauza iritații ce intensifică senzația de mâncărime în cazul copiilor mici. Semnele ce apar în cazul pielii atopice la nou-născuți includ roșeață, scuame și vezicule la nivelul pielii care, apoi, formează o crustă.

Ghid de îngrijire, în funcție de vârstă

Între 0-3 luni

La naștere, pielea bebelușului este acoperită de vernix - pelicula albă, cremoasă, ce acoperă pielea fătului în ultimul trimestru de sarcină. În prima săptămână, sau până la căderea bontului ombilical, spălarea și îngrijirea trebuie să fie delicate și doar cu produse speciale pentru nou-născuți, avizate de medici pediatri, testate dermatologic, hipoalergenice și obligatoriu PH neutru.



Nu se vor folosi șervetele umede parfumate


După baie, este recomandat ca pielea să se tamponeze ușor cu un prosop moale, apoi se lasă să se usuce și să respire câteva minute.


Folosirea pudrei trebuie evitată sau folosită doar la recomandarea medicului pediatru. Pudrarea nu se face direct pe pielea copilului, ci în palmele adultului, astfel încât praful ridicat să nu ajungă în căile respiratorii ale micuțului, deoarece le poate irita.


Masajul bebelușului se va face cu produse specifice, recomandate de medic sau cu ulei de măsline. Acesta din urmă are o compoziție foarte asemănătoare cu cea a pielii bebelușului.

Între 3-6 luni

Acum este perioada când se poate depista dacă bebelușul are o piele uscată sau atopică. Dacă pielea este uscată, trebuie folosite produse pentru bebeluși cu rol puternic hidratant, iar, dacă este atopică, produsele trebuie alese din gamele pentru bebelușii cu pielea sensibilă, acestea având rol antialergenic și antiinflamator. În continuare, trebuie evitate produsele care conțin alcool, parfum, coloranți, granule. Pentru masajul bebelușului, se pot folosi și loțiuni hidratante, cu condiția să corespundă normelor dermatologice pentru această categorie de vârstă.

Între 6 luni și 1 an

După 6 luni de la naștere, pielea începe să fie mai rezistentă, însă nu în totalitate. De fapt, aceasta se va adapta mediului exterior până la vârsta de 3 ani, prin urmare, folosirea produselor destinate bebelușului recomandate de medic va fi obligatorie.

Dacă pielea are tendință de uscare, timpul de îmbăiere va fi redus la câteva minute.

Dacă cel mic se bucură de jucatul în apa, după baie, apa va trebui schimbată, fără gel de duș sau săpun.

Se poate folosi șampon special pentru bebeluși, însă pielea capului nu trebuie spălată zilnic, ci de maximum trei ori pe săptămână.

Ce boli de piele sunt frecvente la bebeluși

Dermatita de scutec. Ce este?

Iritație a pielii marcată de pete inflamate roșii sau umflături pe fesele și zona genitală a bebelușului. Infecțiile fungice pot provoca erupții cutanate de scutec. Mediul umed din interiorul scutecului este un loc ideal pentru dezvoltarea anumitor bacterii. Contactul cu enzimele digestive din scaune sau amoniacul din urină sunt factori care cauzează inflamația și iritarea (dermatita) fundulețului bebelușilor.

Frecarea și compresia au, și ele, un impact: scutecele prea fixe sau care sunt puse greșit creează fricțiune care poate favoriza apariția iritației de scutec.

Substanțele chimice din anumiți detergenți de spălare sau din anumite produse de îngrijire a pielii pot fi iritante și chiar cu potențial alergic.

În plus, utilizarea antibioticelor poate uneori să deranjeze echilibrul bacteriilor benefice de la suprafața pielii.

Cum să previi și să tratezi dermatita atopică?

Schimbați scutecele des și de îndată ce bebelușul urinează sau are mișcări intestinale. Spălați-vă mâinile înainte și după ce faceți acest lucru. Uscați întotdeauna bine pielea bebelușului. Aplicarea de vaselină sau cremă pe bază de oxid de zinc la fiecare schimbare a scutecului poate fi utilă. Nu folosiți niciodată pudră de talc. Evitați șervețelele parfumate pentru bebeluși sau care conțin alcool. Păstrați scutecele libere. O cremă antifungică sau ușoară cu corticosteroizi utilizată pe perioade scurte poate accelera vindecarea.

Miliaria și milia

Miliaria, denumită și sudamină, este o alergie la căldură și se manifestă prin puncte mici roșii sau roz care apar cu precădere pe cap, gât și umeri. Aceasta fie apare iarna, când bebelușul este foarte gros îmbrăcat, fie vara, când este expus temperaturilor ridicate. Miliaria este cauzată de faptul că glandele sudoripare nu sunt suficient dezvoltate și se pot bloca.

Milia este o afecțiune a pielii foarte des întâlnită în rândul nou-născuților, aproximativ 50% dintre bebeluși confruntându-se cu aceasta. Se manifestă prin puncte albe sau gălbui de sebum, care apar pe față, cu precădere pe obraji, bărbie și nas. Milia dispare de la sine și este cauzată de blocarea glandelor sebacee încă nedezvoltate.

Dermatita seboreică Ce este?

Mătreața neonatală, cunoscută și sub numele de dermatită seboreică, este extrem de frecventă, dar cauza nu este pe deplin cunoscută. Tinde să apară în zonele bogate în glande sebacee, în primele trei luni de viață.

Cum să tratezi dermatita seboreică?

Cele mai multe cazuri de dermatită seboreică nu necesită altceva decât o spălare delicată și observare și se limpezește de la sine. Vaselina sau uleiul de măsline pot ajuta la ameliorarea unei părți a crustei.

Dermatita de contact

Numită și dermatită alergică, se manifestă prin iritație, înroșire, mâncărimi și chiar leziuni superficiale și descuamare. Reacția alergică poate să apară la contactul cu un alergen din produsele de îngrijire, detergenți, materiale textile, diferite metale, chiar și urină.

Dermatita atopică

Numită și eczemă, aceasta este des întâlnită la copii cu antecedente familiale de astm, alergii sau dermatită atopică.

Dermatita atopică se manifestă prin mâncărimi, erupții roșiatice, inflamații și mici umflaturi ale pielii, chiar fisuri și cruste. Aceasta poate apărea pe fața bebelușului, pe coate, piept sau în spatele genunchilor.

Conform statisticilor, 60% dintre cazuri pot debuta în primul an de viață și la 85% dintre cazuri în primii 5 ani de viață, afectând până la 20% dintre copii.

Eczemele mai severe necesită tratament medicamentos, ca urmare a recomandării medicului.

Pentru a completa rutina de îngrijire zilnică a micuților, trebuie acordată o atenție specială îmbăierii și curățării pielii.

Intertrigo

Denumirea de intertrigo (dermatită intertriginoasă) descrie o afectare a pliurilor de flexie ale pielii (retroauricular, pliurile gâtului, axile, submamar, abdominal, inghinal, interfesier, interdigital).

Termenul generic de intertrigo încadrează orice iritație, dermatită sau infecție ce apare în pliurile pielii, cu afectarea uneia sau mai multor zone simultan.

Este cauzată îndeosebi de o igienă deficitară a bebelușului, dar și de suprapondere, supraîncălzire, umezeală crescută. Necesită tratament rapid, deoarece poate degenera într-o infecție cutanată.

Sfaturi de îngrijire

Bebelușul are nevoie de o atenție deosebită în primele luni din viață și cum acesta nu poate comunica și transmite ceea ce-l deranjează, rămâne în responsabilitatea părinților să-și dea seama care este problema, iar pielea bebelușului poate fi considerată un adevărat canal de comunicare. În acest fel, orice produse mama și copilul pe care fiecare părinte le folosește trebuie adaptate la fiecare tip de piele, pentru rezultate optime. Hai să descoperim împreună ce astfel de produse este bine să folosești în rutina zilnică a micuțului tău.

Baia copilului: săpunuri, geluri de duș

Contrar gândirii populare, majoritatea bebelușilor nu are nevoie de o baie în fiecare zi. Cu toate schimbările de scutece și ștergerea gurii și a nasului după hrănire, majoritatea bebelușilor ar putea avea nevoie să fie îmbăiați doar de 2 sau 3 ori pe săptămână sau o dată la două zile.

În general, cel mai bine este să folosești produse făcute special pentru bebeluși, dar medicul te poate sfătui despre alte produse în anumite circumstanțe. Produsele pentru adulți pot fi prea dure pentru un copil și pot conține iritanți sau alergeni. Alegeți dușuri sau băi călduțe, în care apa să nu depășească 37 de grade, folosiți un gel sau o cremă de spălare blânde și, în final, uscați pielea tapotând ușor cu un prosop moale.

Hidratarea pielii: creme și loțiuni

În cazul bebelușilor, cheia hidratării este utilizarea corectă a unguentelor și cremelor, iar, în cazul copiilor mai mari, a loțiunilor sau cremelor.

Care este oare diferența între unguente, creme, loțiuni, cum le aplicăm și când sunt indicate unele și mai puțin altele? Diferența principală între ele este reprezentată de consistența și de procentul de apă din fiecare. Cremele și unguentele sunt ceva mai grase, mai vâscoase, mai groase și au capacitatea de a păstra pentru mai mult timp senzația de hidratare. Procentul lor în apă este foarte redus. Loțiunile sunt, în schimb, ceva mai fluide, sunt absorbite foarte rapid în piele, dar se și evaporă la fel de repede. Hidratarea pe care o oferă este una pasageră, și ele sunt mai mult folosite pentru efectele imediate, decât pentru cele pe timp mai îndelungat (de ordinul orelor).

Specialiștii sunt de părere că pentru bebeluși cele mai recomandate sunt cremele intens hidratante și unguentele, iar mămicile ar trebui să evite loțiunile, tocmai datorită faptului că ele nu vor satisface nevoia de hidratare îndelungată a pielii bebelușului.

Protecția pielii: pudre, unguente, creme

Deși atunci când noi eram bebeluși pudrele erau folosite și poate și acum unii părinți apelează la ele, specialiștii nu le mai privesc cu ochi buni. În plus, de când s-a stabilit legătura dintre inhalarea de pulberi de azbest (azbestoza), siliciu și cancerul pulmonar, specialiștii se întreabă dacă nu cumva și inhalarea accidentală a pudrei de talc este la fel de periculoasă.

Se pare că riscurile folosirii lor depășesc beneficiile și, datorită înclinării balanței în mod negativ, ar trebui sa le evităm, pe viitor. În cazul în care apar iritații de scutec, aceasta fiind, de fapt, principala indicație pentru utilizarea pudrelor, se pot aplica, cu încredere, unguente speciale. Acestea pot să prevină, dar și să trateze eventuale iritații, deci chiar dacă specialiștii nu mai recomandă pudrele, părinții au și alte alternative, care nu influențează starea sănătății copiilor.

Produse pentru protecția solară

Ca părinte, cu siguranță îți dorești să știi câte ore este în regulă să expui copilul la soare sau câte ore este recomandat să stați la plajă. Acest lucru depinde atât de vârsta copilului, cât și de intervalul orar la care se poate face expunerea la soare.

Sugarii (bebeluși între 0 și 6 luni):



bebelușii sub 6 luni ar trebui să nu fie expuși la razele directe ale soarelui
se evită produsele cu rol de ecran solar, pentru că pielea bebelușului nu poate metaboliza și excreta substanțele chimice care se găsesc în aceste creme

Bebelușii mai mari (între 6 și 12 luni):



în această perioadă, se poate folosi un produs cu rol de ecran solar pe pielea bebelușului; alege un produs special conceput pentru pielea bebelușului și întotdeauna cu protecție UVA și UVB.

Sfaturi finale

La o simplă căutare pe internet sau chiar cărți și reviste, vei găsi o sumedenie de sfaturi și îndrumări în această direcție - îngrijirea bebelușului, mai ales cele destinate pielii.

Nu uita, însă, că fiecare caz în parte este diferit, afecțiunile sunt diferite și răspunsul celor mici la fel. Ceea ce funcționează pentru un bebeluș, nu poate funcționa pentru toți și nu toți se vor vindeca la fel.

Sfatul medicului rămâne, în continuare, soluția cea mai viabilă. Apelează la un medic specialist, ori de câte ori este nevoie, mai ales când cel mic are afecțiuni ce îi pot afecta sănătatea pe termen lung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel