Cercetătorii francezi au supus analizei rămăşiţele inimii îmbălsămate a regelui englez Richard Inimă de Leu, după opt secole de la moartea acestuia. Analizele au dezvăluit o procedură de conservare foarte elaborată, inspirată de textele biblice, inima regelui Richard fiind cea mai veche inimă îmbălsămată studiată în Franţa, scrie AFP, potrivit Antena 3.
Probele supuse analizei au constat într-un eșantion de 2 grame, prelevat din cele 800 de grame care reprezentă rămăşiţele inimii lui Richard I, aflată într-o cutie din plumb descoperită în 1838 în catedrala din Rouen, pe care se află inscripţia "Aici zace inima lui Richard, regele englezilor".
Analiza a reliefat "enorm de multe reziduuri diferite" uneori surprinzătoare: mercur , resturi vegetale, aromate şi mirodenii (mirt, mentă, dar şi tămâie şi margarete) şi, probabil, var. "Presupunem că inima a fost deschisă, pentru a fi golită de sânge, apoi recusută şi învelită într-o pânză de in", a declarat cercetătorul Philippe Charlier. "A fost o veritabilă vitejie tehnică" pentru acea epocă - sfârşitul secolului al XII-lea.
Potrivit profesorului Charlier, prezenţa fragmentelor de tămâie în inima îmbălsămată a regelui Richard I, după moartea sa în aprilie 1199, dezvăluie şi o anumită "referinţă creştină", ce sugerează că monarhul se temea că actele sale l-ar putea exclude din Împărăția cerurilor.
Conservarea organului a fost necesară întrucât inima a fost transportată de la Châlus, din regiunea Limousin, unde a murit regele englez, până la Rouen, la o distanţă de peste 500 de kilometri.
Conform practicilor din epocă şi dorinţelor sale, trupul regelui a fost într-adevăr fragmentat: măruntaiele sale au fost înhumate la Châlus, în teritoriu inamic, inima sa - organ nobil - a fost depusă într-un sicriu din catedrala din Rouen, în teritoriu englez, iar restul trupului a fost înhumat în abaţia de Fontevraud, în Anjou, alături de tatăl său, Henric al II-lea, şi mama sa, Eleanor de Aquitania.
Richard Inimă de Leu a murit în 1199, la vârsta de 41 de ani, din cauza unei răni la umăr, provocată de săgeata unei arbalete, cauza fiind mai mult ca sigur o septicemie și nicidecum o otrăvire, așa cum s-a speculat, având în vedere că nu s-a găsit nicio urmă de otravă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu