Iniţiativa RO European Universities: Prima întâlnire a grupului de lucru

Grupul de lucru s-a format la iniţiativa UVT
Grupul de lucru s-a format la iniţiativa UVT

Ȋn data de 8.01.2021 a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru ce reuneşte reprezentanţi ai unor universităţi româneşti membre în alianţe europene care implementează proiecte Erasmus+ European Universities. 

Publicitate

Ȋn cadrul acestei inţiative, Comisia Europeană a finanţat, în 2019 şi 2020, 41 de alianţe de universităţi din spaţiul european. Scopul este de a crea alianţe instituţionale transnaţionale menite să genereze schimbări sistemice în învăţământul superior european şi de la nivelul statelor membre, să dezvolte modele inovatoare de predare şi învăţare, să genereze soluţii bazate pe cercetare la problemele economice şi sociale cu care ne confruntăm, să promoveze valorile europene şi să susţină învăţământul superior european într-o lume academică tot mai competitivă la nivel global.

Grupul de lucru s-a format la iniţiativa UVT, care, prin rectorul său, domnul prof. univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, a invitat toate universitățile românești membre ale unor astfel de alianțe să se alăture acestei propuneri. Grupul include următoarele instituţii de învăţământ superior din România: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Medicina şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Petroşani, Universitatea Politehnica din Timişoara şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Obiectivul acestui demers este unul dublu. Ȋn primul rând, e vorba despre constituirea unui partener unic de dialog cu diverse instituţii centrale relevante pentru implementarea activităţilor noastre, de la care universităţile participante au nevoie de susţinere şi deschidere în implementarea unor proiecte de o asemenea anvergură. Pe de altă parte, însă, universităţile participante la acest demers îşi asumă nu doar implementarea proiectelor din care fac parte, ci rolul de parteneri ai Ministerului de resort sau ai altor instituţii centrale în vederea generării de politici publice, de inovare în domeniul educaţiei şi cercetării şi de promovare a învăţământului românesc şi a comunităţilor academice pe care le reprezintă, la nivel european şi global. Astfel, avem în vedere ca soluţiile pe care le vom dezvolta împreună pentru a depăşi obstacolele pe care le întâmpinăm să genereze schimbările de care e nevoie în dezvoltarea învăţământului superior din România.

Ȋn cadrul primei întâlniri a grupului de lucru s-au prezentat proiectele la care iau parte fiecare dintre cele nouă universităţi reprezentate. Este probabil primul cadru formal în care sunt prezentate, împreună, aproape toate proiectele European Universities câștigătoare din care fac parte și universități din România. Astfel, a fost posibilă identificarea activităţilor la care este nevoie de colaborare între aceste instituţii pentru a depăşi diverse obstacole. Ulterior s-au stabilit paşii pentru a începe comunicarea cu instituţiile centrale relevante în vederea susţinerii implementării activităţilor respective şi, dacă este cazul, pentru a dezvolta cadre instituţionale ori legale necesare. Printre subiectele abordate s-au numărat: co-finanţarea proiectelor de către Ministerul de resort din România, mobilităţile virtuale de studiu pentru studenţi, definirea şi utilizarea microcreditelor în învăţământul superior, precum şi acreditarea programelor de studiu de tip “joint degree”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel