Un tânăr de 26 de ani, din Năvodari, identificat de polițiștii constănțeni ca fiind cel care a înjunghiat un alt tânăr duminică, în stațiunea Mamaia, a fost reținut miercuri seara pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, potrivit unor surse judiciare.
"În urma cercetărilor desfășurate de către polițiștii constănțeni, în cazul comiterii infracțiunii de tentativă de omor din stațiunea Mamaia, de weekendul trecut, a fost identificat autorul faptei, în persoana lui I.F., în vârstă de 26 de ani, din Năvodari", conform sursei citate.
Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Constanța, urmând să fie prezentat joi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Un tânăr a fost înjunghiat în spate de un alt tânăr, duminică dimineață, în parcarea unui cunoscut club din Mamaia, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
Victima în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Constanța, a fost înjunghiată în urma unui conflict spontan, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News