Cosmin Contra ar putea prelua echipa națională a României, iar conducerea dinamovistă vrea să aducă în locul său un superantrenor.
"Am aflat că oamenii de la Dinamo deja sunt în mișcare. Vasile Miriuță și Claudiu Niculescu sunt două variante, neagreate de Adrian Mutu. Acesta a sunat la niște cunoștințe în Germania și i s-a propus un antrenor de la Koln sau ceva de genul acesta. L-a refuzat și a zis că vrea un nume mare pentru Dinamo.
Stefan Effenberg sau Lothar Matthaus ar fi cele două variante. Ar dori să aibă un contact și să afle ce pretenții au. Vor un nume ca să contracareze puțin plecarea lui Contra", a declarat jurnalistul Decebal Rădulescu la TV Digi Sport.
Lothar Matthaus a ieșit campion mondial cu Germania în 1990, iar tot atunci a primit și Balonul de Aur. A antrenat echipe precum Rapid Viena, Partizan Belgrad, Red Bull Salzburg, Maccabi Netanya și a fost la cârma naționalelor Ungariei și Bulgariei.
Effenberg a câștigat Liga Campionilor și campionatul Germaniei cu Bayern Munchen, iar ca antrenor a fost doar pe banca lui Paderborn.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu