Înmatriculare autoturisme. Dreptul de proprietate, transmis obligatoriu în 90 de zile

Noua legislaţie propusă de Ministerul Afacerilor Interne va impune obligativitatea transcrierii dreptului de proprietate, într-o perioadă de 90 de zile, pentru cei care achiziţionează autoturisme de la alţi proprietari. În cazul nerespectării acestui termen sancțiunea care se impune este suspendarea înmatriculării. 

"Până acum vânzătorul nu avea nicio posibilitate să-l oblige pe cumpărător să înregistreze autoturismul. Proiectul de ordonanţă pe care vi l-am prezentat obligă noul proprietar ca, în termen de 90 de zile, să efectueze transmiterea dreptului de proprietate. Încălcarea acestei prevederi va atrage suspendarea înmatriculării vehiculului, dar şi sancţionarea utilizatorilor care vor circula pe perioada suspendării", a afirmat Silviu Arsenescu, în cadrul dezbaterii publice privind proiectul Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 referitor la circulaţia pe drumurile publice. 

Arsenescu a menţionat că suspendarea înmatriculării vehiculului se va impune şi în cazul autovehiculelor care fie au inspecţia periodică expirată, fie nu corespund din punct de vedere tehnic. 

[citeste si]


La rândul său, directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, Valentin Iana, a explicat că, odată aprobate modificările legislative, administraţiile financiare vor transmite automat către Direcţia Regim Permise de Conducere datele persoanei care a vândut maşina. 

"Prevederea exista şi până acum, dar se făcea în baza unui protocol, un ordin comun între ministerele Finanţelor, Dezvoltării şi Afacerilor Interne. Aveam nevoie de o reglementare la nivel superior şi practic asta ne oferă noua ordonanţă", a afirmat Valentina Iana, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel