”Înmormântare” pe Lună. Singurul om care are rămășițele pe astru

Cel mai mare vis neîmplinit al legendarului om de știință Eugene M. Shoemaker a fost cel de a călca pe Lună.

Nu a reușit în timpul vieții, însă rămășițele sale pământești au ajuns, totuși, pe astrul selenar după moartea acestuia, fiind singura persoană din lume care a fost „înmormântată" pe Lună, informează Cunoaște Lumea.

Eugene M. Shoemaker a fost geolog și astronom. La începutul anului 1960 a fondat Programul de Cercetare Arheologică din SUA, devenind ulterior profesor pentru astronauții din cadrul misiunilor Apollo.

Din nefericire, omul de știință a murit în anul 1997, într-un accident de mașină. Cu toate acestea, visul său nu a murit odată cu el pentru că o prietenă apropiată, Carolyn Porco, om de știință la Universitatea din Tucson, Arizona, a avut o idee genială, primită bine de cei de la NASA: să trimită cenușa lui Eugene M. Shoemaker pe Lună.

Un an mai târziu, pe 6 ianuarie 1998, Lunar Prospector al NASA se lansa în spațiu de la Cape Canaveral, purtând la bord și cenușa omului de știință. După ce misiunea navetei s-a încheiat pe 31 iulie 1999, NASA a prăbușit nava pe suprafața lunii, marcând o premieră spațială: „înmormântarea" primului om pe un corp ceresc din afara Terrei, mai precizează sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel