Un bărbat a sunat la 112 și a solicitat ajutor precizând că e amenințat de interlopi. Apelul bărbatului cu dispecerul de la 112 a ajuns în presă.
Antena 3 a difuzat convorbirea. Din dialogul se poate sesiza că bărbatul precizează că a primit amenințări de la interlopi iar ulterior și-a găsit mașina vandalizată. Poate fi o coincidență, dar bărbatul se teme pentru viața familiei sale și a solicitat un echipaj de poliție pentru a efectua verificări, mai ales că existau camere în zonă.
Vă prezentăm discuția care a avut loc:
Bărbat: Sunt niște semnale. Vă rog să mă credeți că în condițiile în care sunt niște semnale din partea unor interlopi de 2 metri bucata am toate motivele de îngrijorare.
Dispecer: Da. Pentru lucrul acesta o să mergeți la secția de Poliție să depuneți plângere iar pentru că ați găsit mașina avariată trebuie să mergeți la accidente ușoare
Bărbat: Bun, și ăștia dacă mâine dimineață o să îmi bată la ușă, o să îmi ia copilul și o să mi-l violeze ce fac? Întreb...
Dispecer: Sunați la 112, ce să faceți...
Bărbat: În timp ce îl violează sau după?
Dispecer: Nu văd ironia...
Bărbat: Vă întreb, poate veni cineva să constate măcar?
Dispecer: Să vă păzească sau ce să facă? Nu înțeleg ...
Bărbat: Măcar să constate evenimentul din seara aceasta. Măcar un echipaj să îi verifice pe ăștia, poate îi găsește în noatea asta în trafic acolo și îi întreabă
Dispecer: Să îi întrebe ce? Ați fost dumneavoastră acolo? Iar ei o să zică ”A, da, noi am fost” (n.r. - ironic)
Bărbat: Sunt camere de supraveghere în zonă
Dispecer: Bun, v-am spus, pentru acest lucru că ați găsit mașina zgâriată, fără oglindă, mergeți la tamponări ușoare, iar pentru amenințări sau ce s-a întâmplat, mergeți la secția de poliție să depuneți plângere. Un echipaj acolo nu vă ajută cu nimic, pleacă în 5 minute
Bărbat: Întrebarea era dacă poate da prin stație, verifică dacă e acasă sau nu la ora asta, nu știu...
Dispecerat: Să îl caute la telefon?
În urma faptului că discuția a ajuns în presă, poliția a anunțat că a demarat o anchetă iar un echipaj a ajuns în cele din urmă la bărbatul care a sunat la 112 și se fac verificări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu