Vlad Cosma a arătat, marți seară, la Antena 3, în emisiunea ”Sinteza Zilei”, cum era pus de către șeful DNA Ploiești, Lucian Onea, să scrie o declarație de martor în dosarul în care acuzat Daniel Savu.
În urma înregistrării difuzate la Antena 3, Daniel Savu a precizat că ”se fabrica un dosar de șantaj pe ceva ce nu exista, se încerca să se facă probe pe ceva ce nu exista”. Daniel Savu a mai afirmat că-i va face plângere penală procurorului Lucian Onea.
”Nu ați înțeles că mi se fabrica un dosar pentru că reclamasem DNA-ul?” i-a spus Daniel Savu lui Dan Vîlceanu, într-un schimb de replici cu acesta.
Declarație de martor după dictarea procurorului Onea
”Înregistrarea prezentată vine în completarea episodului în care am povestit cum procurorii Mircea Negulescu și Onea Lucian încercau să fabrice un dosar fals de șantaj împotriva senatorului Daniel Savu, membru în comisia de control a SRI”, a spus Vlad Cosma. ”Am fost dus în biroul lui Onea, unde acesta a compus și a dictat ceea ce eu trebuia sa știu, să văd și să cunosc. Onea și-a făcut singur declarația pe care la final m-a pus să o semnez”, a adăugat el.
Iată afirmațiile din înregistrare:
Onea: Cu privire la discuția purtată în luna septembrie, și senatorul Daniel Savu și... (neinteligibil), pusă la dispoziția, nu remisă, pusă la dispoziția ca să o folosească el în dosar (o înregistrare din presă), asta e ideea, pusă la dispoziția.
Cosma: Stați! Îi zic că i-am dat-o s-o folosească în dosar sau că i-am dat-o...
Onea: Nu.
Polițist judiciar DNA: I-ai dat-o ca să te creadă pe cuvânt că ăla l-a amenințat.
Onea: Nu insistăm aici. În cursul lunii septembrie... purtată între mine, senatorul Daniel Savu, Savu Daniel, astăzi, cu ocazia audierii, mi-a fost prezentată și ascultând-o și acum ne justificăm.
Cosma: Sărut-mâna!
Onea: Arăt faptul că, întrucât cunoșteam comportamentul lui Savu Daniel, care vrea să denatureze adevărul conversațiilor, convorbirii, conversațiilor, care obișnuia să denatureze adevărul conversațiilor aceasta, și-n contextul în care cu o săptămână înainte, la localul Cafe din Ploiești, am asistat la o discuție aprinsă între Daniel Savu și... hai să o detaliem: arăt că mă aflam în local împreună cu mai multe persoane. O discuție între Savu Daniel și... pe care am perceput-o ca o altercație, în care Savu Daniel îi solicita să-l sprijine pentru a fi ales în funcția de președinte al PSD Prahova și, ulterior, primar al municipiului Ploiești. ... a refuzat în mod expres să-i acorde vreun ajutor și rețin că Savu Daniel i-a spus că o să regrete. Nu-mi amintesc alte detalii.
Vezi aici ÎNREGISTRAREA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu