Narcisa Iorga, membrul al CNA, a făcut publice mai multe înregistrări compromițătoare cu președinta Consiliului, Laura Georgescu, și a lansat un apel către premierul Victor Ponta, să îi ceară demisia acesteia.
"Șase noi înregistrări audio cu președintele CNA urlând la copii să se calmeze. Apel la primul-ministru să-i ceară demisia
După răspunsul halucinant al Laurei Georgescu, cum că atunci când a agresat verbal copii de 9 ani nu făcea decât să joace un rol, ce putea fi mai potrivit decât o nouă serie de înregistrări. Le-am grupat după verbul folosit obsesiv de președintele CNA în dialogul cu copiii: ”a se calma”. Urlă în clasă, emite onomatopee și compară un copil cu un câine, spre uimirea colegilor acestuia. Nu aștept responsabilitate, nici onoare de la un astfel de om. Cer primului-ministru, care a propus-o în funcție, să nu se prefacă a nu vedea ce face Laura Georgescu și fac apel să-i ceară el demisia. Altfel, tăcerea Ministerului Educației, minciuna Inspectoratului Școlar General, care afirmă că nu a fost sesizat de părinți, deși eu public dovada că o sesizare s-a făcut încă de anul trecut, nu mă pot determina decât să cred că de la primul-ministru și până la directorul școlii în care a avut loc jalnicul spectacol nu fac decât să acopere un comportament inadmisibil al președintelui CNA, demnitar cu rang de ministru", a scris Narcisa Iorga, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Iată fragmente rostite de Laura Georgescu, preluate din înregistrările publicate de Narcisa Iorga pe blogul său:
”Dacă-ncepea un borș d-ăla de-i crăpa creierii pe pereți?!”
”Da’ tu de ce ești supraponderal? Nu vrei să nu mai mănânci în halu’ ăsta?”
”Când vorbesc, nu mă întrerupi. Dacă ți-a murit cineva lângă tine, nu e o problemă!”
”Numai o secundăăă! Ajungem și la sex! Creierul tău este ușor, ușor de manevrat. Stai un picuț, iubitule!”
”Te doare creierul deja? De la citit? Stai cu ochii pe text!”
”Să știi că o să vină ziua, niciun bărbat nu scapă, în care, o femeie, care va arăta probabil foarte bine, va râde de cum arăți tu și tu atunci vei fi o victimă. Asta-i viața, iubitu’ meu!”
”Să scoatem enunțuri pe gură care să ne facă să fim brusc observați”
"Bogdan, dă-te! Bogdan, dă-te! Bogdan, dăăă-te, că tot colțul ăsta nu vede nimic!"
”Vorbește, mă, cu toata gura!”
”N-ai creier, bă, băiatule !”
”De ce nu știi raspunsul, fetițo?“
"Întrebaaare. Cum te cheamă? Calmați-vă, colțul vesel. Pune, te rog, scaunul normal. Ce-ai de-mpărțit cu el? Ce-ai de-mpărțit cu el, M.? Vorbește! Uaaaau! Uaaaaaau! Ți-a rupt degetu’? Te rog să te ridici de-acolo!"
"Prin ceea ce faceți voi de când ați venit în clasă. Toți ați practicat genul ăsta: fie agresor, fie victimă. De când ați intrat în clasă, prin glumițele astea, prin chipropourile astea, prin râsete, prin vorbit peste se cheamă violență emoțională. Fiecare dintre voi are de arătat unuia că e mai deștept decât el și altuia că e mai prost decât el. Din cauza asta, de când ați intrat în clasă, toți cu toți aveți câte ceva de împărțit. De-aia și viermuiala asta. De-aia nu ești în stare să taci din gură, Bogdane! De-aia nu sunteți în stare să vă uitați la un filmuleț de trei minute, să citiți textul, că tot timpul sunteți preocupați să-i arătați lu’ Nicolae că e mai prost decât voi și mai rău sau lu’ Bogdan că este mai deștept decât era cățelul vostru și chestii d-astea” (un copil șoptind uimit – ne comparăm cu cățelul?!). Așa, Dane, așa, că dacă nu te-ntorceai tu, nu știa Bogdan de care vorbesc. Calmați-vă! Principalii vinovați ai violenței sunteți voi!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu