Într-o intervenție telefonică la Antena 3, în emisiunea ”Sinteza Zilei”, realizată de Mihai Gâdea, jurnalistul Adrian Ursu a vorbit despre ultimele înregistrări difuzate cu procurorul ”Portocală”.
”Singurul cuvânt pe care pot să-l utilizez este `terifiant`. E absolut înfricoșător să constați că există nu un loc, ci multe locuri în România, unde, în mod ticălos, se pune la cale eliminarea unor oameni, din spațiul public, cu siguranță, și poate, până la urmă, și de pe suprafața pământului că, Doamne ferește, unii mai slabi de înger pot s-o și pățească pe cale biologică. În niște locuri din România, un fel de buncăre ale răului, există niște oameni care cu asta se ocupă. Ei, dimineața când se trezesc, se trezesc cu acest gând. Când merg la serviciu, merg cu acest gând. Când ajung la serviciu, se pun pe treabă cu acest gând. Când pleacă de la serviciu, își freacă mâinile că au reușit să ducă la îndeplinire acest gând: de a nenoroci oameni fără temei.(...)” a spus jurnalistul Adrian Ursu, într-o intervenție telefonică, la ”Sinteza Zilei”.
[citeste si]
Antena 3 a prezentat noi înregistări despre dosarul Tony Blair în care au apărut Victor Ponta și Sebastian Ghiță. Vlad Cosma, fost deputat PSD, a arătat cum i s-a dictat ce să scrie într-o declarație - pe care a semnat-o - și de la care ar fi pornit acest dosar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu