Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, susţine că "demisia şefului statului ar fi cea mai mare piedică pusă justiţiei", astfel creându-se culoar spre Cotroceni premierului Ponta, "care i-a apărat public fără nicio ezitare pe colegii de partid chemaţi în faţa justiţiei".
INREGISTRĂRI MIRCEA BĂSESCU. "Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care preşedintele României, domnul Traian Băsescu, l-ar putea da prestigiului justiţiei româneşti ar fi să demisioneze din funcţie. Pentru oricine a trăit în România ultimilor doi ani este evident că demisia domnului preşedinte Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti", se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al preşedintelui României, remisă, joi, agenţiei Mediafax.
INREGISTRĂRI MIRCEA BĂSESCU. Oprea menţionează faptul că, astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai premierului Victor Ponta, "cel care, din înalta poziţie publică în care se afla, i-a apărat public fără nicio ezitare pe toţi colegii de partid care au fost chemaţi în faţa justiţiei".
INREGISTRĂRI MIRCEA BĂSESCU. Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, care îl acuză de trafic de influenţă. Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea.
Înregistrările au provocat un scandal în mediul politic de la Bucureşti. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu