Avocatul familiei Bercea, Pavel Abraham, a făcut dezvăluiri incredibile din dosarul Bercea-Băsescu.
Avocatul Pavel Abraham a dezvăluit că noile înregistrări Bercea-Băsescu "sunt utile pentru a consolida probatoriul în cauză. Întăresc ce s-a spus în urmă cu doi ani sau pe parcurs, cu înregistrări care s-au făcut acum o lună. S-au făcut chiar înainte să apară în spațiul public primele înregistrări". Aceste înregistrări arată cum erau făcute presiuni pentru ca înregistrările deja depuse să nu ajungă nici la instanță, nici în spațiul public.
Dialogul dintre Marian Căpățână și Izaura Anghel, care apare în noile înregistrări, este "complex și direct". Pavel Abraham a declarat, la Antena 3, în emisiunea Danei Grecu, că Izaurei i s-au făcut două promisiuni: "1. vor primi banii eșalonat înapoi; 2. ei nu vor mai fi cercetați pentru șantaj".
Pavel Abraham a precizat că Marian Căpățână "face precizări de parcă i-ar fi comandat cineva".
Întrebat de Dana Grecu dacă Marian Căpățână invocă numele lui Mircea Băsescu, Pavel Abraham a răspuns: “Indiscutabil. Sună ca un mesaj care vine din această direcție și asta datorită Izaurei, care are o inteligență nativă, și, cu iscusință, a întrebat cine, cine, cine, ca un anchetator”. Înregistrările sunt de zeci de minute, sunt video și audio.
Pavel Abraham a mai subliniat: "Procurorul Iacobescu a spus că dacă vorbește Bercea va fi nenorocire, eu spun altceva: Dacă vorbește Căpățână va fi catastrofă". Întrebat dacă spune acest lucru pentru că Marian Căpățână este cel care duce acolo unde trebuie, Pavel Abraham a precizat că "este mai mult de atât. Rolul lui a fost mult mai mare decât o intermediere între Florin Anghel și Mircea Băsescu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News