Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele opt luni din 2019, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului trecut, cu 5,2% pe serie brută, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, în termeni nominali, a urcat cu 5,2% datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+13,1%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+10,2%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+9,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+8,7%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+5,5%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+1,6%).
Cifra de afaceri a scăzut la activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-8,9%) respectiv din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-1,8%).
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2019 comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 august 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 6,5%.
Potrivit INS, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 1,1% ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-10,9%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-7,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-6,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (-5,9%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-3,8%) şi din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,4%).
Cifra de afaceri a urcat la comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+8,6%) şi la comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,4%).
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2019, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a scăzut, pe ansamblu, cu 1,1%.
De asemenea, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2019, comparativ cu luna august 2018, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 1,9% ca urmare a scăderii activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (-29,1%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-14,1%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (-3,8%).
Creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat la: comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+7,3%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+5,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+4,6%), comerţul cu ridicata nespecializat (+3,9%) şi la comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+2,8%).
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2019, comparativ cu luna august 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 1,1%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu