Institutul Național de Statistică a publicat, vineri dimineață, evoluția Produsului Intern Brut pentru trimestrul III al anului 2014, după controversa provocată de o declarație a premierului Victor Ponta cu privire la creșterea economică a României.
Produsul intern brut a crescut cu 1,9% în trimestrul III din 2014, față de trimestrul II din 2014.
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,2% pe seria brută şi cu 3,3% pe seria ajustată sezonier.
În primele nouă luni ale anului 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu acelaşi interval al anului 2013, cu 2,8% pe seria brută şi cu 3,1% pe seria ajustată sezonier.
În urma revizuirii seriei brute conform Sistemului European de Conturi şi a seriei ajustate sezonier, Produsul intern brut a scăzut în trimestrul II 2014 cu 0,3% faţă de trimestrul I 2014 şi a crescut în trimestrul I 2014 cu 0,5% faţă de trimestrul IV 2013.
INS confirmă spusele lui Ponta
Victor Ponta a creat o polemică în spațiul public, după ce, miercuri, în timpul ultimei dezbateri electorale cu Klaus Iohannis, premierul a afirmat că din datele pe care INS le va publica vineri va reieși o creștere a PIB-ului cu peste 1%.
A doua zi, premierul a fost contrazis de președintele Institutului, Tudorel Andrei, care a dat asigurări că Victor Ponta nu avea de unde să știe datele pe care avea să le publice INS. Vezi detalii aici: INS contrazice datele prezentate de Ponta la dezbaterea cu Iohannis
Ulterior, PSD a transmis un comunicat prin care a explicat că primul-ministru s-a bazat pe estimări proprii și cifre venite de la Comisia Europeană când a vorbit despre PIB-ul pe trimestrul III. Citește aici detalii: PSD, prima reacție după ce INS l-a contrazis pe Victor Ponta
Într-un final, datele publicate vineri de INS confirmă spusele lui Victor Ponta și arată că PIB-ul a crescut cu 1,9% în trimestrul III din 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu