Institutul Național de Statistică a anunțat, marți, că în trimestrul I 2015 rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,1%, în scădere faţă de trimestrul anterior. De asemenea, rata şomajului în trimestrul I 2015 a fost de 7,4%, în creştere faţă de trimestrul anterior (6,7%).
În trimestrul I 2015, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,7%, la o distanţă de 6,3 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În trimestrul I al anului 2015, populaţia activă a României era de 8.892 mii persoane, din care, 8.237 mii persoane erau ocupate şi 655 mii persoane erau şomeri.
În trimestrul I 2015, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,1% în scădere faţă de trimestrul anterior (1,7 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbaţi (66,8%, faţă de 51,4 pentru femei). Pe medii de rezidenţă rata de ocupare a avut valori apropiate (59,5% în mediul urban şi 58,7% în mediul rural).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 23,0%.
Rata şomajului în trimestrul I 2015 a fost de 7,4%, în creştere faţă de trimestrul anterior (6,7%).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 2,4 puncte procentuale (8,4% pentru bărbaţi faţă de 6,0% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale, de 0,5 puncte procentuale (7,6% pentru mediul urban, faţă de 7,1% pentru mediul rural).
Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (24,7%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News