Urmărește emisiunea live


INS: Rata șomajului și a ocupării pentru populația din România în 2014

Institutul Național de Statistică a anunțat, vineri, că, în anul 2014, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61%, iar rata şomajului - de 6,8%.  Nivelul ratei de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 65,7%, la o distanţă de 4,3 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În anul 2014, populaţia activă a României era de 9.243 mii persoane, din care 8.614 mii persoane ocupate şi 629 mii şomeri.

Alegeri prezidentiale 2024

Raportul de dependenţă economică (numărul persoanelor inactive şi în şomaj ce revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1.313, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.704‰, faţă de 1.008‰ în cazul bărbaţilor) şi pentru mediul rural (1.330‰, comparativ cu 1.299‰ în mediul urban).

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,7%.

Ocuparea

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) de 61,0% a crescut faţă de anul anterior cu 0,9 puncte procentuale. Acest indicator avea, ca şi în anii anteriori, valori mai ridicate pentru bărbaţi (68,7%, faţă de 53,3% pentru femei) şi pentru persoanele din mediul rural (61,7%, faţă de 60,5% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 22,5%. Rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55-64 ani) a fost de 43,1%.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (82,5%). Pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 65,0% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 44,4% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.

Salariaţii, în scădere faţă de anul precedent (-107 mii persoane), deţin în continuare cea mai mare pondere (67,9%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2014, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 30,9% din populaţia ocupată.

Vezi și: Indemnizaţie de şomaj. Care a fost cea mai mare sumă primită de un șomer în 2014

Distribuţia pe grupe de ocupaţii relevă faptul că lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit reprezentau 23,3% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau muncitorii calificaţi (15,8%), lucrătorii în domeniul serviciilor precum şi specialiştii în diverse domenii de activitate (13,5%).

Repartiţia populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale arată că 28,3% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,9% în industrie şi construcţii, iar 42,7% în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6172 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (25,8%), comerţ (18,0%) şi construcţii (10,4%).

Comparativ cu anul 2013, a scăzut numărul persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în agricultură, silvicultură şi pescuit (-59 mii persoane), dar şi al celor care au lucrat în administraţie publică (-33 mii persoane), în învăţământ (-12 mii persoane), în intermedieri financiare şi asigurări şi în industria extractivă (ambele activităţi cu - 5 mii persoane fiecare). A crescut însă numărul populaţiei ocupate în industria prelucrătoare (+60 mii persoane), în comerţ şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+27 mii persoane), în sănătate (+14 mii persoane), activităţi de servicii administrative  (+11 mii persoane) şi în construcţii (+10 mii persoane). 

În anul 2014, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,9 ore pe săptămână; 166 mii persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 14,5 ore pe săptămână.

Din totalul persoanelor ocupate în anul 2014, au lucrat cu program parţial 860 mii persoane (10,0%). 

Şomajul

Rata şomajului a fost de 6,8%, în scădere faţă de anul precedent (7,1%).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,2 puncte procentuale (7,3% pentru bărbaţi faţă de 6,1% pentru femei), iar pe medii rezidenţiale de 2,8 puncte procentuale (8,1% pentru urban faţă de 5,3% pentru rural). Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (24,0%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Citește și: RATĂ ȘOMAJ. INS: Numărul șomerilor a scăzut în luna februarie

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului mediu şi scăzut, pentru care rata şomajului a fost de 7,2%, respectiv 6,7% mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru şomerii cu studii superioare (5,8%). 

Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 2,8%. Incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 41,1%. Şomajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant în cazul bărbaţilor (41,8% faţă de 40,0% în cazul femeilor) şi în mediul urban (42,1% faţă de 39,2% în mediul rural).

Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 14,3%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tineretului de 59,7%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel