Astăzi, 19 mai 2023, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea București – Ilfov.
Publicitate
Bugetul de 99.860.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele nouă minute prin înscrierea unui număr de 4.993 de persoane fizice.
”Ni s-a reconfirmat interesul pe care oamenii îl au față de acest program. Există o cerere foarte mare pentru subvenția de 20.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, iar înscrierile de astăzi s-au desfășurat în cele mai bune condiții. Persoanele fizice din celelalte regiuni care doresc să se înscrie în program o vor putea face în zilele următoare, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, în limita bugetului alocat fiecărei regiuni.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform următorului calendar:
Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59.
Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 10:00 – 23:59, a doua zi: 0:00 – 23:59 și a treia zi: 0:00 – 23:59.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu