Înșelătorie cu telefoane false. Mare atenție ce cumpărați de pe Internet. Sunt zeci de victime

Înșelătorie cu telefoane false. Mare atenție ce cumpărați de pe internet. Sunt zeci de victime / Foto: Pexels
Înșelătorie cu telefoane false. Mare atenție ce cumpărați de pe internet. Sunt zeci de victime / Foto: Pexels

A apărut o nouă înșelătorie în România. Ai grijă ce cumperi de pe Internet.

Mare atenție atunci când cumpărați telefoane mobile de pe Internet. Cel puţin 70 de persoane au fost înşelate în ultimii patru ani după ce au cumpărat telefoane false de pe un site de anunţuri, transmite Pro Tv. Clienţii plăteau până la şase mii de lei pe un dispozitiv de firmă dar, în realitate, primeau, de fapt, o replică a telefonului original.

Sunt 20 de suspecți în acest caz. Aceștia ar fi înşelat încă din 2018 cel puţin 70 de persoane cărora le-ar fi vândut printr-un site de anunţuri online telefoane care valorau între 3.000 şi 7.000 de lei. Pentru ca oamenii să îi creadă că respectivele telefoane sunt de firmă, aceștia ar fi prezentat facturi de achiziție de la firme de profil. Ulterior, întâlnirile erau realizate în zone retrase. Atunci clientul primea, de fapt, o replică de telefon într-o cutie sigilată ce părea a fi originală. Prejudiciul se ridică la 250 de mii de lei, echivalentul a 50 de mii de euro.

Până acum oamenii legii au făcut 10 percheziţii şi au adus la audieri 19 persoane. Nouă dintre suspecți au vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani și au fost reţinuți de polițiști. Cu toții sunt cercetați acum pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, dar şi pentru faptul că au pus în vânzare un produs sub o marcă falsificată.

Anunţuri fictive pe Internet. O grupare de români a înşelat sute de persoane din Europa cu 3 milioane de euro

O grupare de români a înşelat 114 persoane din mai multe ţări europene, prin postarea de anunţuri fictive pe internet, prejudiciul fiind de 3 milioane de euro, anunţă DIICOT. Cercetările în acest caz au fost demarate în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Spania.

În urmă două săptămâni, procurorii au efectuat şase percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor acestei grupări, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălarea banilor.

Conform unui comunicat al DIICOT transmis luni, o grupare formată din mai mulţi cetăţeni români a fost implicată în postarea pe internet de anunţuri fictive în vederea inducerii în eroare a mai multor persoane, până în prezent fiind identificate 114 din Polonia, Elveţia, Portugalia, Germania şi Grecia. În vederea obţinerii sumelor de bani, au fost deschise conturi bancare, care au fost ulterior folosite în vederea efectuării transferurilor de bani.

În cauză, a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.000.000 de euro. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate pentru continuarea cercetărilor diferite sisteme informatice.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, SCCO Vâlcea, BCCO Piteşti, din cadrul serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Vâlcea şi Sibiu, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „General de brigadă Ştefan Buterez” Vâlcea.

La activităţi au participat patru reprezentanţi ai Ambasadei Spaniei la Bucureşti şi ai autorităţilor din Spania, precum şi un reprezentant al Europol, notează Agerpres. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel