Zeci de români au dat mii de euro pe vacanțe de Revelion care nu există.
Zeci de români au devenit victimele unei înșelătorii și au ajuns să plătească zeci de mii de euro pe vacanțe de Revelion care în realitate nu există. Este vorba despre mai multe familii care ar fi trebuit să plece sâmbătă în Zanzibar, dar zilele acestea au primit mesaje în care erau anunțate că zborurile le-au fost anulate. Au încercat să îi contacteze pe cei care le-au vândut excursiile, dar aceștia nu mai răspund la telefon.
"Am semnat un contract cu firma, una din firmele ei (ale administratoarei n.r.). Am făcut mai multe viramente, ne-a făcut promoții. Cu o zi înainte de a pleca - când unii dintre noi eram deja pe drum (din localitățile natale spre aeroport - n.r.) - am primit un mesaj sec, urât, în care ni se spunea că are o problemă medicală, că ne mută zborurile pentru luni și să așteptăm mesaj de la ea. A 2-a zi, în ziua plecării, nu mai exista nimic, ne-a confirmat că nu se poate. Făcuse un grup din toată țara. Eu personal am plătit în final 6.500 euro pentru patru persoane, sumă care includea zboruri, cazări, o zi de safari, excursii organizate, ghizi, absolut tot”, a spus o femeie care visa să-și petreacă Revelionul în Zanzibar, pentru Antena 3 CNN.
„Nu a mai răspuns la telefon, nu mai este de găsit. O altă persoană păgubită dintre noi a pus un prieten să sune să întrebe de Revelionul viitor sau de ceva vacanță în Kenya în martie sau în februarie și evident că a răspuns la telefon. A și încercat să îi ia în ziua aceea 1.000 euro avans. I-a făcut o reducere mare instantaneu, de 500 euro pentru copil. Sunt persoane care au plătit de anul trecut, din ianuarie, un avans de 50%. Deci, ea un an întreg, tot anul 2024, a încasat și a strâns peste 40-50.000 euro, dacă nu chiar mai mult. Am găsit o persoană care tot așa a pățit și anul trecut și fix înainte cu o zi de plecare a primit pe grupul mesaj că biletele de avion au fost furate într-un atac cibernetic", a povestit o altă femeie.
O altă femeie, aflată în aceeași situație, a spus că a făcut plângeri la toate instituțiile care ar putea să ia măsuri în acest caz. Ea a verificat recent firma respectivă prin care urma să plece în Zanzibar și a aflat că aceasta nu a înregistrat venituri în ultimii 3 ani.
"Am făcut plângere la poliție, la ANPC, peste tot unde am putut, unde ne-am priceput. M-am uitat recent și am văzut că firma nu mai înregistrează niciun fel de venit din anul 2021", a povestit turista păcălită.
Rămâne de văzut dacă escrocii vor fi prinși și dacă oamenii își vor putea recupera cumva banii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu