Inspecția judiciară (IJ) a CSM a constatat că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adus atingere independenței justiției, prin declarațiile oferite după ce parlamentarii au votat împotriva ridicării imunităţii senatorului Varujan Vosganian.
"În urma analizei s-a stabilit că prin declaraţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la senatorul Varujan Vosganian, a fost adusă atingere sistemului judiciar", a decis Inspecţia Judiciară, potrivit Digi 24.
Raportul IJ urmează să fie discutat joi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în ședința de plen.
Pe 19 februarie, CSM a sesizat IJ după ce Călin Popescu Tăriceanu afirmase că, în realitate, dosarul în care este implicat Varujan Vosganian, şi pentru care s-a cerut votul Senatului, nu se referă la presupuse fapte de corupţie ale unui senator, "ci pune în discuţie o decizie politică a unui ministru în funcţie, concretizată printr-o hotărâre de Guvern".
"De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, aşa cum îşi dorea şi preşedintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potenţial şi a preşedintelui) şi a oricărei autorităţi publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor", susţinea Tăriceanu, după ce parlamentarii au votat în 12 februarie împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News