Inspecţia Judiciară va efectua controale la toate instanţele din ţară, în semestrul II al acestui an.
Inspecţia Judiciară va efectua, la toate instanţele din ţară, în semestrul II al acestui an, controale tematice privind respectarea termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătoreşti, dosarele mai vechi de 10 ani şi dosarele de mare corupţie.
Potrivit unui anunţ postat vineri pe pagina de Facebook a instituţiei, vor fi efectuate controale tematice privind: activitatea magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; respectarea termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătoreşti (toate instanţele); dosarele mai vechi de 10 ani (toate instanţele); dosarele de mare corupţie (toate instanţele).
De asemenea, Inspecţia Judiciară va efectua controale de fond la şase instanţe din ţară, respectiv Judecătoria Sibiu, Judecătoria Turda, Judecătoria Târgu Mureş, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News