Inspecţia Judiciară a anunţat că va face un control privind dosarele mari de corupţie aflate pe rolul instanţelor în anul 2018.
Inspecţia Judiciară va face un control tematic privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în anul 2018, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit IJ, controlul se va realiza la toate curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv la instanţele militare.
'Verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracţiuni de corupţie, cât şi infracţiuni asimilate acestora pentru care fie inculpaţii sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică, cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei', a precizat Inspecţia Judiciară, pe Facebook.
Raportul de control
De asemenea, indică sursa citată, vor fi avute în vedere dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deşi nu se mai află efectiv pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost încă soluţionate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătoreşti, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanţei de control judiciar sau altei instanţe), precum şi dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casaţie.
'Raportul de control se întocmeşte pe baza referatelor de control intermediare (10 septembrie 2018, pentru primul semestru, şi la 31 ianuarie 2019, pentru cel de al doilea semestru) şi va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 19 aprilie 2019', informează inspectorii judiciari.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News