Instabilitatea atmosferică se va accentua începând de sâmbătă după-amiaza; averse torenţiale, grindină şi vijelii, în majoritatea regiunilor

Instabilitatea atmosferică se va accentua începând de sâmbătă după-amiaza astfel încât, până luni seara, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi grindină, potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va accentua, în după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iulie) în nord-vestul, vestul şi local centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 iulie) şi în sud-vestul şi sudul extrem al teritoriului.

Duminică, 14 iulie, manifestările instabilităţii atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni,15 iulie, se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a ţării.

Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Informarea meteorologică este valabilă în intervalul 13 iulie, ora 13:00 - 15 iulie, ora 21:00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel