Află în articol restricțiile introduse de Instagram care îi vizează pe minori.
Meta, compania mamă a Facebook și Instagram, a transmis că va introduce la nivel mondial conturile pentru adolescenți pe platforma Instagram. Acestea se vor aplica noilor utilizatori, cu vârsta sub 18. Printre restricțiile incluse în aceste conturi noi vor fi apoi extinse și la profilurile deja existente folosite de adolescenți, conform The Guardian.
Meta introduce noi ”conturi pentru adolescenți” pentru utilizatorii Instagram care au vârsta sub 18 ani, pentru a permite părinților un control mai mare cu privire la activitățile copiilor, inclusiv posibilitatea de a bloca vizionarea aplicației Instagram de către copii în decursul nopții.
Într-un anunț făcut la o săptămână, după ce guvernul din Australia a inițiat restricționarea accesului copiilor la astfel de platforme de social media, Meta a declarat faptul că lansează conturi de adolescenți pentru platforma Instagram care se vor aplica noilor utilizatori.
Ulterior, setarea va fi apoi extinsă în timp la conturile existente pe care le au adolescenții. Modificările din cadrul setării contului pentru adolescenți oferirea posibilității părinților de a stabili limite de timp zilnice pentru utilizarea aplicației, de a bloca adolescenții de la utilizarea Instagram în anumite momente, de a vedea conturile cu care copilul lor comunică prin mesaje și de a vedea categoriile de conținut pe care minorii le vizualizează.
Adolescenții care se înscriu pe Instagram au deja implicit în stricte setări de confidențialitate, printre care interzicerea accesului adulților la serviciul de trimitere de mesaje către conturile minorilor care nu îi urmăresc și dezactivarea notificărilor în timpul nopții.
Cu toate acestea, în cadrul noii funcții ”cont pentru adolescenți”, minorii cu vârsta sub 16 ani vor trebui să aibă permisiunea părinților pentru a modifica setările, iar persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani cărora au în mod implicit noile funcții le vor putea modifica independent.
Când un utilizator sub vârsta de 16 ani încearcă să își schimbe setările, funcțiile de supraveghere parentală le vor permite părinților să stabilească noi limite de timp. De asemenea, vor putea să blocheze accesul noaptea și să vadă cu cine vorbește prin mesaje copilul lor.
Anunțul Meta a venit după ce, săptămâna trecută, guvernul australian a anunțat că intenționează să introducă o lege în parlament până la sfârșitul anului pentru a crește vârsta la care copiii pot accesa rețelele sociale până la o vârstă încă nedefinită între 14 și 16 ani. Însă, spre deosebire de alte acțiuni întreprinse recent de companie inițiativa celor de la Meta se va aplica pe plan global.
Directorul Meta pentru siguranță globală, Antigone Davis, a zis faptul că decizia de a introduce conturi pentru adolescenți a fost cauzată de părinți și nu de vreo legislație ori propunere guvernamentală. „Părinții de pretutindeni se gândesc la aceste probleme”, a declarat Davis pentru The Guardian Australia.
”Tehnologia în acest moment este destul de omniprezentă, iar părinții se gândesc la asta. Din perspectiva siguranței tinerilor, este cel mai logic să ne gândim la acest tip de lucruri la nivel global și să abordăm preocupările părinților la nivel global”, a mai spus Davais. Davis nu a exclus posibilitatea de a introduce astfel de modificări și în cazul Facebook în viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu