Instanța a RESPINS solicitarea lui Augustin Lazăr

Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis marţi excepţia lipsei de interes invocată de Augustin Lazăr şi, în consecinţă, a respins, ca devenită lipsită de interes, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de acesta, în calitate de procuror general, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tudorel Toader.

Instanţa a respins, totodată, ca nefondată cererea formulată de Ministerul Justiţiei de obligare a lui Augustin Lazăr la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit purtătorului de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pe rolul instanţei din Alba Iulia se află în continuare dosarul ce are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată prin apărător de către Augustin Lazăr în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei, prin care fostul procuror general solicită anularea Raportului privind revocarea sa din funcţie şi a actelor care au stat la baza acestuia.

Amintim că, prin cererea de chemare în judecată, Lazăr solicită, de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului. CA Alba Iulia s-a pronunţat marţi asupra solicitării de constatare a lipsei de interes formulată, la un termen anterior, de avocatul lui Augustin Lazăr privind cererea de suspendare a procedurii de revocare din funcţia de procuror general, acţiune demarată de ministrul Justiţiei în octombrie anul trecut.

Ca urmare a publicării decretului privind eliberarea, începând cu 27 aprilie, din funcţia de procuror general, prin pensionare, avocatul lui Augustin Lazăr, Ovidiu Podaru, a apreciat că cererea de suspendare a procedurii de revocare a rămas 'fără obiect' şi a solicitat, în consecinţă, constatarea lipsei de interes. Pe 2 noiembrie 2018, Lazăr a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţia de procuror general demarată, în octombrie, de ministrul Justiţiei. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel