Instanța din România elimină probe din dosarul lui Andrew Tate - surse Reuters

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Instanța din România ia măsuri pentru eliminarea probelor din dosarul de trafic de persoane împotriva lui Andrew Tate, potrivit unor surse Reuters.

Publicitate

O instanță din România a decis marți să înlăture o parte din probele strânse împotriva lui Andrew Tate într-un dosar de trafic de ființe umane și le-a dat procurorilor cinci zile pentru a decide dacă doresc continuarea procesului sau returnarea cauzei, transmite Reuters, citând surse.

Andrew Tate a fost inculpat la mijlocul anului 2023 împreună cu fratele său Tristan și două suspecte românce pentru trafic de persoane, viol și formarea unei bande criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor, acuzații pe care le-au negat.

Acuzațiile DIICOT

”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpați (doi dintre ei cetățeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracțional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetățean străin) și în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetățean român), care a acționat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României, cât și al altor state", transmitea DIICOT într-un comunicat de presă, în luna august 2024.

Anchetatorii spun că frații Tate au recrutat 34 de persoane vătămate utilizând metoda loverboy și profitând de starea acestora de vulnerabilitate, Mai mult, cu sprijinul celorlalți membrii ai grupării le-au transportat și adăpostit în diferite locații, acolo unde le-au supravegheat și coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care apoi le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obținute din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani și 887.000 tokeni.

De asemenea, s-a reținut că în perioada 2014 - decembrie 2021 unul dintre frații Tate, prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei minore (17 de ani, cetățean străin), a transportat-o și adăpostit-o în mai multe locații situate pe teritoriile Marii Britanii și României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice și distribuirii acestora pe diverse site-uri. Din activitatea infracțională au fost obținute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani, pe care inculpatul și le-a însușit integral. Vezi mai multe detalii AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel