Institutul Clinic Fundeni, 60 de ani de excelenţă în medicină

institutul fundeni
institutul fundeni

Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti împlineşte 60 de ani.

"O nouă premieră pentru "uzina de transplanturi" de la Fundeni", "Primul transplant de rinichi între gemeni realizat în premieră în România", "Primul transplant de ficat a fost realizat cu succes", "1.000 de transplanturi medulare realizate în Institutul Clinic Fundeni" sau "Eugeniu Proca:primul transplant din România". Acestea sunt doar o mică parte dintre titlurile ce au ţinut prima pagină a ziarelor timpului, care astăzi, încununează o istorie de 60 de ani a Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.

Dar cu siguranţă, titlul cu cea mai mare rezonanţă a fost semnat de către Ministrul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, prof.dr. Voinea Marinescu:" Ordin nr.873 - 9 octombrie 1959". Acest ordin de ministru prevedea mutarea unor baze clinice de învăţământ ale Institutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti în Spitalul Clinic Fundeni, şi astfel, punerea pietrei de temelie a ceea ce putem numi astăzi cea mai mare unitate medicală din România şi unul dintre cele mai mari centre de servicii performante de sănătate din Europa. Într-o singură titulatură:Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, România.

Pentru parcursul spectaculos, din punct de vedere al cercetării ştiinţifice medicale, al performanţelor şi al educării profesionale, dar mai presus de toate al sutelor de mii de vieţi salvate în cadrul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, meritorii sunt contribuţiile aduse de către mari personalităţi ale medicinei româneşti care, timp de 6 decenii şi-au dedicat întreaga viaţă profesiei, pentru a transforma medicina în viaţă.

Prof.dr. Voinea Marinescu, Prof.dr. Ioan Pop D. Popa, Prof.dr. George Litarczek, Prof.dr. Costin Carp, Prof.dr. Dan Setlacec sau Prof.dr. Eugeniu Proca sunt doar câteva dintre numele ce vor rezona etern în istoria Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, precum şi a medicinei şi cercetării ştiinţifice medicale româneşti şi internaţionale.

"Cunoscând istoria, eroii, tradiţia, ne facem mai sociabili, mai altruişti, mai iubitori de om şi viaţă, spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga şi, urmându-i îndemnul ,astăzi pot doar să fac o profundă reverenţă sufletească în faţa tuturor personalităţilor lumii medicale şi a întregului personal medical, dar mai ales în faţa pacienţilor, împreună cu care, de-alungul celor şase decenii, s-a scris istoria uneia dintre cele mai mari şi mai performante instituţii medicale din România şi din Europa" a declarat managerul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, Conf.dr. Carmen Orban.

Este de menţionat faptul că, la 1 octombrie 1959, Spitalul Clinic Fundeni funcţiona ca unitate de interes republican, cu un număr de 526 de paturi, moment în care, prin decizia Ministrului Sănătăţii, prof.dr. Voinea Marinescu, la Fundeni sunt transferate de la alte instituţii medicale din Bucureşti clinicile de Radiologie, Chirurgie , Urologie , Pediatrie, Boli Interne, precum şi baza de cercetări clinice de fiziopatologie.


De la Spital Republican la Institut Multidisciplinar



Astăzi, Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, unitate medicală multidisciplinară, dar şi de cercetare ştiinţifică fundamentală, numără 1.100 de paturi şi un număr de 2.170 de angajaţi dintre care, un procent de 22% este atribuit cadrelor didactice universitare , majoritatea acestora activând în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, cea mai veche şi mai titrată instituţie de învăţământ medical din România.

"La moment aniversar, când celebrăm 60 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic Fundeni, astăzi Institut ,cuvintele noastre devin prea sărace în raport cu performanţele pe care predecesorii noştri le-au înfăptuit aici şi fără de care, ceea ce se poate numi astăzi, unul dintre cele mai mari centre medicale multidisciplinare din Europa , nu ar fi existat " a declarat Acad. Ioanel Sinescu , Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Acad.Ioanel Sinescu, de altfel şi şef al Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal de la I.C.Fundeni a adăugat că "am convingerea că acest Institut, prin toate specializările sale medicale, prin patologia extrem de grea întâlnită aici, prin forţa şi capacitatea profesională demonstrate de către întreg personalul medical şi prin continuitatea dezvoltării sale în tandem cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, va primi în permanenţă înalta recunoaştere ştiinţifică, educaţională şi medicală a celor mai prestigioase foruri europene şi chiar mondiale, dar în mod cu totul special a pacienţilor şi a aparţinătorilor acestora".

Academicianul a conchis prin a reaminti că "marele profesor Ion Juvara spunea că pentru a rămâne noi înşine, trebuie să lăsăm urmaşi demni" şi prin a reitera faptul că "înainte de a şti sau de a cunoaşte este imperios să ne canalizăm toate energiile spre a învăţa, iar acest deziderat a fost din totdeauna punctul de plecare spre infinitul cunoaşterii în medicină, despre care avocatul şi filozoful Petre Ţuţea spunea că este : arta vindecării, care teoretic nu are nici o limită".


Un deceniu de modernizări continue


În ultimii 10 ani, Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti a cunoscut transformări radicale din punct de vedere al modernizării şi retehnologizării sale, noua sa configuraţie fiind superpozabilă astăzi cu cea a marilor centre medicale internaţionale. O scurtă radiografie analitică a unei investiţii de aproximativ 60 de milioane de lei este atribuită reparaţiilor capitale şi modernizărilor în arii precum Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal, Sala de Aşteptare Pacienţi, Camera de Primiri Urgenţe sau Secţiile de Neurologie. Acestor investiţii li se adaugă cele 129 de milioane de lei , în dotări cu aparatură medicală, dar şi alte 43 de milioane de lei care au contribuit la dezvoltarea Centrului de Cercetare Ştiinţifică Medicală.

"Puţin, sau nu suficient, ceea ce părea o utopie în urmă cu zece ani se poate configura astăzi într-un centru medical la standarde performante şi nu doar prin investiţiile aduse ci, în primul rând, prin devotamentul şi pregătirea profesională de excepţie demonstrate de întreaga familie medicală a Institutului Clinic Fundeni, fără suportul căreia nu ne-am fi putut compara astăzi cu centre similare europene" a ţinut să precizeze managerul I.C.Fundeni, Conf.Carmen Orban.

Irinel Popescu: "Ar trebui să ne înclinăm în permanenţă la ceea ce spunea părintele medicinei, Hipocrate"



La rândul său, Prof.Dr. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române şi Preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România a adăugat că "ar trebui să ne înclinăm în permanenţă la ceea ce spunea părintele medicinei, Hipocrate -Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să aplicăm cele învăţate- şi , cred eu, dacă vom adăuga dăruire maximă fiecărui moment din apartenenţa noastră la ştiinţa medicală, la cercetarea aprofundată din acest vast domeniu şi nu în ultimul rând la suferinţa aproapelui nostru, pacientul, întreaga noastră comunitate şi chiar întreaga omenire ar putea accede încă o treaptă a cunoaşterii şi a desăvârşirii noastre umane".

Realizările medicale nu se opresc aici. Doar dacă integrăm statistic performanţele înregistrate în domeniul Transplantului de Grefe Umane, proces medical demarat în februarie 1980 de către prof.dr. EugeniuProca şi reluat apoi de către Acad.I.Sinescu în anul 1997, pentru ca în anul 2.000, prof.dr. Irinel Popescu să pună bazele transplantului hepatic în România, putem spune că, până astăzi, din Institutul Fundeni au plecat mii de familii fericite. În ceea ce priveşte transplantul renal, statistica arată peste 1.950 de intervenţii efectuate (1997-2019), transplantul hepatic, peste 950 de intervenţii (2000-2019), iar în ceea ce priveşte transplantul medular, procedeu demarat în anul 2001, numărul intervenţiilor a depăşit cota 1.500.

65.000 de pacienţi anual



Mai mult, anual, Institutul Clinic Fundeni înregistrează peste 65.000 de pacienţi în regim de spitalizare continuă, 90.000 în regim de spitalizare pentru o singură zi, în timp ce camerele de gardă cuantifică pe parcursul unui an, peste 160.000 de consultaţii. Totodată, la nivelul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, pentru aceeaşi perioadă de timp, statistica ne arată un număr de aproximativ 6,4 milioane de analize şi investigaţii de laborator şi imagistice.

Precizăm faptul că, în cadrul celebrării a 60 de ani de la înfiinţarea marelui centru medical, sub deviza "IUBEŞTE VIAŢA" se derulează , în perioada 8-10 iulie, evenimentul ştiinţific intitulat generic "Zilele Institutului Clinic Fundeni", în care vor fi prezentate, de către lectori de prestigiu, zeci de lucrări ştiinţifice care au ca scop comun dezvoltarea cercetării ştiinţifice medicale a cărei aplicabilitate să conducă la salvarea a şi mai multor vieţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel