Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului 'Elie Wiesel' consideră că Marian Munteanu prezintă 'un motiv de îngrijorare în măsura în care se confundă sau promovează simbolistica extremismului de dreapta interbelic şi face declaraţii publice cu scopul de a minimaliza sau a nega o serie de realităţi istorice actuale'.
'Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare în măsura în care se confundă sau promovează simbolistica extremismului de dreapta interbelic şi, respectiv, face declaraţii publice cu scopul de a minimaliza sau a nega o serie de realităţi istorice actuale.
În acest sens, menţionăm declaraţia de ieri, 13 aprilie, la un post de televiziune, prin care a deformat sensul şi conţinutul Legii 217/2015. Marian Munteanu a afirmat că: 'Legea 217/2015 este o lege antisemită. Nu prea există antisemitism, mai degrabă xenofobie. Toţi suntem filosemiţi pentru că suntem creştini'.
[citeste si]
Astfel de aprecieri populiste, lipsite de argumente nu fac decât să eludeze posibile evenimente sau stări emoţionale generate de percepţii socio-etnice negative sau de prejudecăţi xenofobe, antisemite, rasiste', se precizează pe site-ul Institutului 'Elie Wiesel'.
Totodată, Institutul subliniază că nu comentează opţiunile pentru candidaturi la alegerile locale sau parlamentare ale partidelor politice. Marian Munteanu a fost desemnat candidatul PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei. (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu