Institutul Naţional de Cercetări Economice organizează conferinţa internaţională ESPERA 2019

Institutul Naţional de Cercetări Economice 'Costin C. Kiriţescu' al Academiei Române organizează joi cea de-a VI-a ediţie a conferinţei internaţionale Economic Scientific Research - Theoretical, Empirical and Practical Approaches - ESPERA 2019. 

Deschiderea conferinţei va avea loc în Aula Academiei Române. INCE, în parteneriat cu Banca Naţională a României, propune ca temă a dezbaterilor prezentei ediţii 'Harnessing Tangible and Intangible Assets in the context of European Integration and Globalization.

Challenges ahead' ('Utilizarea activelor corporale şi necorporale în contextul integrării europene şi al globalizării. Provocări care urmează' - n. r.) Manifestarea include o diversitate de intervenţii ştiinţifice ale cercetătorilor din institutele şi centrele Institutului Naţional de Cercetări Economice 'Costin C. Kiriţescu', la care se alătură, ca în fiecare an, membri ai Academiei Române, specialişti şi cadre universitare din ţară şi din străinătate, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel