Cele mai noi episoade Insula iubirii, difuzate astăzi şi mâine, de la 20:30, la Antena 1 vin să le demonstreze concurenţilor, o dată în plus, că pe Insula Iubirii nimic nu e previzibil, tentaţia pândeşte la tot pasul şi poate schimba radical sentimente.
S-au deschis, s-au apropiat de ispite şi au făcut confidenţe tot mai periculoase pentru relaţiilor lor, asta vor descoperi telespectatorii în cele mai noi episoade ale celui mai fierbinte reality show al momentului.
După câteva ore de la sosirea în Thailanda, încrederea Ceraselei (motivul pentru care aceasta şi partenerul ei, Rareş, au venit să se supună celui mai dur test al fidelităţii) începe să câştige teren, în vreme ce confuzia se instalează în rândul ispitelor, care nu înţeleg de ce acţiunile Ceraselei nu se leagă cu neîncrederea ei. Povestea tristă de viaţă pare să explice comportamentul dual al acesteia:
"Mama şi cu tata nu m-au vrut! Am crescut cu bunicii. M-am simţit inferioară!”, va dezvălui ea la testimonial. De cealaltă parte, deşi pare că se adaptează încet-încet şi îşi respectă principiile, după prima ceremonie a focului, Rareş, partenerul Ceraselei, va declara: „Dacă ştiam că e aşa, nu mai veneam”. Ce l-a determinat pe acesta să facă o asemenea afirmaţie, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, diseară şi mâine, de la 20:30, la Antena 1.
Tot atunci, aceştia vor putea urmări primele alegeri ale concurenţilor de a-şi petrece timpul alături de ispite. "Sunteţi 5 cupluri, pentru 5 date-uri”, le va spune Radu concurenţilor, după ce aceştia au decis cu cine vor să iasă la date, completând: „noutatea este că 3 cupluri veţi pleca la întâlnire în afara resorturilui, în vreme ce 2 cupluri vor rămâne la date-uri aici, la vilă! Aveţi două minute să luaţi deciziile!”. Ce ispite vor alege concurenţii pentru întâlniri şi unde vor ieşi, pentru prima oară, în fara resoturilor, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu