În Scoția, mai multe insule artificiale au fost descoperite în urmă cu 40 de ani, modul în care au fost ridicate la suprafața apei și scopul lor fiind un mister pentru arheologi.
Studiile arheologice de specialitate au scos la iveală insule artificiale construite de oamenii din neolitic, termenul englez folos pentru acestea fiind cannog. Insulele au fost descoperite în lacurile scoțiene, ceramica ajutându-i pe cercetători să dateze vechimea acestora.
Pe lacurile scoțiene pot fi văzute nenumărate insule mici care ies la suprafața apei. Acestea pot fi stâncoase sau cu o suprafață netedă, cu vegetație și chiar copaci crescuți de-a lungul anilor pe ele, astfel încât „unele persoane ar putea crede că sunt naturale”, spune profesorul de arheologie, Duncan Garrow, de la Universitatea din Reading.
„În unele cazuri au chiar pereți construiți sau diguri, ceea ce demonstrează că sunt făcute de mâna omului”, a mai declarat profesorul Garrow, pentru Atlas Obscura.
Aceste mici formațiuni din stâncă sunt un mister pentru arheologi, întrucât aceștia încă încearcă să le dateze cu exactitate în perioada neolitică, dar și să le descopere utilitatea inițială, determinând astfel modul și scopul pentru care au fost construite de oamenii din neolitic.
În timp ce majoritatea insulelor antice artificiale de pe cuprinsul Scoției nu au fost studiate în detaliu, cercetătorii le-au identificat inițial cu perioada Epocii Fierului. Într-un nou studiu publicat într-un jurnal de specialitate, profesorul Garrow și colegul său Fraser Sturt de la Universitatea din Southampton, consideră că insulele de pe coasta de vest a Scoției sunt cu alte mii de ani mai vechi decât primele exemple. Unele insule par a fi construite în timpurile neolitice, chiar înainte de înălțarea blocurilor de piatră de la Stonehenge din Marea Britanie.
Insulele au fost inițial descoperite în 1980, când cercetătorii au descoperit ceramică datând din perioada neolitică. Pentru câteva decenii, acel loc a părut o anomalie, până în 2012, cândc u ajutorul Google Earth au fost identificate zeci de alte insule asemănătoare.
Motivul pentru care au fost construite rămâne neclar, iar cei de la Historic Environment Scotland spun că destinația lor ar fi putut varia în funcție de timp sau locație.
„Avem acești oameni care făceau insule în Lewis cu un scop necunoscut, apoi avem o pauză de 2.000 de ani, după care obiceiul este reluat pe toată suprafața Scoției, iar cele din neolitic și cele din epoca fierului sunt parte din aceeași tradiție”, spune Michael Stratigos, arheolog marin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu