”Întâlnire clandestină” Macron-Scholz, la Paris. Greii Europei vor să vorbească pe aceeași limbă cu Xi, președintele Chinei

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cancelarul german Olaf Scholz discută astăzi cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris, în ceea ce presa numește o ”întâlnire clandestină” a celor doi lideri cu greutate ai UE. Evenimentul este unul semi-privat, potrivit Politico. Cancelarul Scholz și soția sa, Britta Ernst, sunt într-o scurtă vacanță în capitala franceză și se vor întâlni joi seara cu președintele Macron și soția sa, Brigitte, într-un restaurant francez.

Publicația de la Bruxelles, care anunță evenimentul, susține că are trei surse, dar acestea au cerut anonimatul deoarece nu li se permite să vorbească public. Conform acestor surse, la întâlnire nu va participa niciun consilier al celor doi lideri.

Se presupune că un subiect important pe agenda discuției va fi vizita președintelui Xi Jinping, care ajunge în Franța duminică, pentru trei zile, înainte de a pleca în Serbia și Ungaria. Cina ar fi o ocazie pentru ca Scholz să-l informeze pe Macron despre întâlnirea sa cu Xi, de la Beijing, de luna trecută.

Cei doi lideri încearcă să se pună de acord asupra poziției pe care o vor adopta în privința relației Uniunii Europene cu China.

Epoca Merkozy vs epoca Macron-Scholz

Între președintele Franței și cancelarul Germaniei a funcționat o relație mult mai strânsă în epoca Sarkozy-Merkel, cuplul extrem de sudat al celor doi fiind supranumit Merkozy, de către presa britanică. Tandemul franco-german scârțâie, însă, după ce social-democratul Scholz a înlocuit-o pe conservatoarea Merkel, apărând dezacorduri de viziune pe teme importante, de la strategiile de răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina până la politica economică a Uniunii. Macron susține ferm emisiunile așa-numitelor obligațiuni de apărare, care ar însemna o asumare comună pentru finanțarea investițiilor militare, plan la care Scholz nu a aderat. În planurile sale pentru extinderea UE, Berlinul a urmărit să aibă o uniune cu "30 sau 36 de membri", un obiectiv pe care Parisul nu-l împărtășește. De cealaltă parte, Macron a lansat critici voalate la adresa Berlinului, legate de lipsa de implicare a Germaniei în susținerea miliatră a Ucrainei.

Scholz și Macron sunt în dezacord și cu privire la creșterea taxării mașinilor electrice chinezești. Conform lui Noah Barkin de la Fundația German-Marshall, Macron va încerca să-l convingă pe Scholz să i se alăture pentru întâlnirea sa cu Xi săptămâna viitoare, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Un alt subiect probabil al cinei va fi politica UE, în special apărarea și finanțarea acesteia. 

Cancelarul german vrea să evite un război economic cu China

Vizita lui Xi vine într-un moment în care Uniunea Europeană amenință cu sancțiuni firmele chinezești care exportă mașini electrice și panouri solare, acuzând Beijingul că le acordă un avantaj neloial, cu subvenții uriașe. Unul dintre cazurile investigate de Comisie este cel al Complexului Energetic Oltenia, care a început un proiect în asociere cu OMV pentru producția de energie din surse regenerabile și intenționează să cumpere utilaje din China. 

Dar cei 27 de membri ai blocului nu sunt aliniați în mod clar, subminându-le capacitatea de a influența gândirea chineză, spun analiștii Politico. Xi ar urmări neutralizarea agendei de securitate economică a UE, prin exploatarea diferențelor interne ale Uniunii.

Companiile și guvernele europene s-au plâns de mult timp de accesul restricționat la piața chineză și de concurența neloială. Un studiu al Institutului Kiel a estimat că subvențiile Chinei pentru firmele sale sunt de trei până la nouă ori mai mari decât cele ale altor economii majore.

Comisia Europeană are dreptul exclusiv de a gestiona politica comercială pentru întreaga UE colectivă, dar în cadrul blocului statele membre au avut dificultăți în a se pune de acord cu privire la modul de corectare a dezechilibrului comercial pe relația cu China.

Macron vrea o poziție mai agresivă a UE cu privire la subvenții și a avertizat că blocul riscă să rămână în urmă dacă nu permite excepții la propriile sale reguli de concurență în fața „supra-subvențiilor” din partea Chinei și a SUA.

Cancelarul german Olaf Scholz a presat în aprilie pentru un acces mai bun pe piață pentru firmele germane. Dar în ceea ce privește anchetele antidumping ale UE, la fel cancelarul încearcă să evite o confruntare cu Beijing, refuzând intervențiile protecționiste, în timp ce negociază o corectare a interferențelor guvernului Chinei pe piața globală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel