Liderii democrați au pus capăt de urgență unei reuniuni la Casa Albă cu președintele Donald Trump, declarând că acesta a vorbit nepotrivit în timpul discuțiilor.
Donald Trump a calificat-o miercuri pe şefa democraţilor din Congres, Nancy Pelosi, ca fiind un 'politician de joasă speţă', potrivit liderilor opoziţiei care din acest motiv au pus capăt rapid unei reuniuni despre Siria la Casa Albă, notează AFP, preluat de Agerpres.
'L-am văzut pe preşedinte cedând nervos, este trist să spunem asta', a declarat preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, părăsind reuniunea de la Casa Albă. A fost prima întâlnire oficială dintre preşedintele Statelor Unite şi lidera democrată după ce aceasta a lansat, la 24 septembrie, o explozivă procedură de destituire împotriva lui. 'A fost jignitor, mai ales faţă de' Nancy Pelosi, a afirmat liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.
'Ea şi-a păstrat complet calmul, dar el a calificat-o ca politician de joasă speţă', a adăugat senatorul democrat.
Vorbind despre Siria, preşedintele Statelor Unite le-ar fi spus liderilor democraţi invitaţi la Casa Albă pentru această reuniune 'că sunt implicaţi comunişti, deci poate vă place asta', potrivit senatorului Schumer. 'Nu a fost un dialog, mai repede o diatribă, o diatribă plină de venin care nu era bazată pe fapte', a adăugat el. Nancy Pelosi a mai spus că Donald Trump părea 'foarte agitat' din cauza aprobării cu puţin timp înainte în Cameră cu o foarte largă majoritate, circa două treimi dintre aleşii republicani, a unei rezoluţii fără caracter obligatoriu condamnând politica sa în Siria.
'Am fost profund jigniţi de modul în care a tratat-o' pe Nancy Pelosi, a ţinut să adauge liderul majorităţii democrate din Cameră, Steny Hoyer. 'Am participat la foarte, foarte, foarte multe reuniuni de acest fel. Nu am văzut niciodată un preşedinte să trateze atât de lipsit de respect' reprezentanţi ai Congresului”, a spus el, citat de AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu