Întâlnire cu ursul! Intervenția jandarmilor montani

Jandarmii montani de pe Valea Prahovei au intervenit pentru recuperarea a 5 turişti care s-au întâlnit cu un urs

Jandarmii montani de pe Valea Prahovei au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea a cinci persoane, trei adulţi şi doi copii, care au plecat din Azuga spre Buşteni, pe drum turiştii întâlnindu-se cu un urs. Potrivit Jandarmeriei Române, pe parcursul zilei de sâmbătă, jandarmii de pe Valea Prahovei au executat misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele montane, înregistrându-se o foarte mare afluenţă de turişti, în special în zona Platoului Bucegi.

Totodată, jandarmii montani au intervenit, împreună cu lucrători ISU, în Munţii Baiului, Vârful Unghia Mică, pentru stingerea unor focare de incendii. De asemenea, în urma unui apel pe 112, jandarmii montani au fost solicitaţi în sprijinul unor biciclişti care nu au putut înainta din cauza unor câini de la o stână aflată pe Vârful Cumpătu.

Întâlnire cu ursul

În urma unui alt apel pe 112, aceştia au intervenit pentru recuperarea a cinci persoane, trei adulţi şi doi copii, ce au plecat din Azuga spre Buşteni. Cele cinci persoane s-au întâlnit cu un urs, au intrat în panică şi apelat la sprijinul jandarmilor montani.

Toţi turiştii au fost coborâţi în siguranţă din zona montană, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, a mai informat Jandarmeria Română.

Vezi și: Protestatari #rezist, baricadați în dubă. Haos cu jandarmii, în Piața Victoriei


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel