Întâlnire Dăncilă - Noura Khalifa, directorul Uniunii generale a femeilor din Emiratele Arabe Unite

Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu directorul Uniunii generale a femeilor din Emiratele Arabe Unite, Noura Khalifa Al Suwaidi.

În cadrul vizitei pe care o efectuează în Emiratele Arabe Unite, prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut joi, 18 octombrie, o întrevedere cu Noura Khalifa Al Suwaidi, directorul Uniunii generale a femeilor din Emiratele Arabe Unite, organizație de stat înființată în 1975, sub președinția Seica Fatima Bint Mubarak.

În cadrul convorbirilor, premierul Viorica Dăncilă a salutat activitatea desfășurată de Uniunea generală a femeilor pentru promovarea statutului femeilor, atât la nivel național, cât și în diverse foruri regionale și internaționale, a politicilor legate de sprijinirea familiei și protecția copilului.

În continuare, a prezentat acțiunile întreprinse la nivelul Guvernului, în cadrul programului România paritară, pentru creșterea rolului și contribuției femeilor în viața economică și socială, precum și măsurile adoptate la nivelul Partidului Social Democrat pentru introducerea principiului parității în structurile sale de conducere.

De asemenea, șeful Executivului a prezentat interlocutorilor prioritățile României pentru perioada în care va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel