Guvernul se va reuni în şedinţă joi seara, în jurul orei 18.00. Pe ordinea de zi se va propune modificarea prin ordonanţă de urgenţă a legislaţiei privind referendumul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
"La acest moment există intenţia ca Guvernul să se reunească în şedinţă extraordinară joi seara, unul dintre subiectele posibile de discuţie fiind modificarea legislaţiei actuale a referendumului pentru demiterea din funcţie a preşedintelui", au arătat sursele.
Potrivit acestora, legislaţia ar putea fi modificată printr-o ordonanţă care va stabili că preşedintele poate fi demis cu 50% plus unu din numărul alegătorilor prezenţi la vot.
Conform legii actuale, preşedintele este demis la referendum cu 50% plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News