Întâlnire Gabriela Firea - Ionuţ Lupescu. Temele discuţiei

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, s-a întâlnit luni, la sediul Municipalităţii, cu fostul fotbalist internaţional Ionuţ Lupescu, cu care a discutat despre o serie de proiecte de dezvoltare a infrastructurii sportive din Capitală.

'Forurile sportive din România au nevoie de oameni tineri, dedicaţi, cu experienţă, care ştiu ce înseamnă performanţa şi disciplina sportivă, iar dumneavoastră sunteţi unul dintre sportivii model ai acestei ţări şi de aceea vă susţin în competiţia în care v-aţi angajat pentru a ocupa postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Încă de la preluarea mandatului de Primar General am susţinut că, pe lângă investiţiile în infrastructură, pe lista de priorităţi a oraşului trebuie să se regăsească şi sportul. Ne dorim să demarăm în cel mai scurt timp un amplu proces de resuscitare a sportului de masă, pentru că sportul reprezintă sănătatea unei naţiuni. De aceea am înfiinţat Compania Municipală 'Sportul pentru toţi' care va derula campanii în şcoli pentru a-i atrage pe copii să se înscrie la competiţiile sportive pe care primăria le organizează sau la secţiile din cadrul Clubului Sportiv Municipal Bucureşti', a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat remis presei.

Baze sportive noi

Edilul a mai adăugat că noua companie înfiinţată de Municipalitate va construi baze sportive noi sau le va reabilita pe cele existente, astfel încât bucureştenii să beneficieze de o infrastructură sportivă la cele mai înalte standarde.

'Respectăm cu stricteţe calendarul pregătirilor pentru meciurile din finală Euro 2020, pe care le va găzdui Bucureştiul, astfel încât aceste competiţii de talie internaţională să se desfăşoare la cel mai înalt nivel. Având în vedere experienţa pe care aţi avut-o în cadrul UEFA, din poziţia de director tehnic pe care aţi ocupat-o timp de şapte ani, vă invit să ne oferiţi expertiza dumneavoastră în acest proces amplu de organizare şi să faceţi parte din grupul de lucru constituit în cadrul Municipalităţii', a explicat Firea, referindu-se la pregătirile pentru turneul final UEFA 2020.

Model de succes

La rândul său, Ionuţ Lupescu i-a mulţumit edilului pentru susţinere şi a apreciat că investiţiile Primăriei Capitalei în sportul de performanţă reprezintă un model de succes pentru celelalte administraţii, având în vedere rezultatele obţinute de echipa de handbal feminin a CSM în cupele europene.

'Am susţinut, din poziţia pe care am ocupat-o în cadrul UEFA, nominalizarea Bucureştiului ca oraş-gazdă al turneului final UEFA 2020 şi voi continua să sprijin toate proiectele Municipalităţii care sunt menite să promoveze sportul şi România în lume. Vă felicit pentru susţinerea financiară pe care o acordaţi echipelor de profesionişti de la CSM care contribuie cu fiecare meci pe care îl câştigă la imaginea sportului românesc în lume. Copiii au nevoie de modele pentru a fi atraşi spre anumite sporturi, aşa cum sunt în acest moment Cristina Neagu şi Simona Halep', a spus Lupescu, citat în comunicatul de presă.

[citeste si]

Potrivit sursei citate, fostul internaţional a mai declarat că unul dintre obiectivele pe care îşi doreşte să le atingă, dacă va câştiga alegerile din cadrul Federaţiei, este elaborarea unui Plan Naţional Strategic de Dezvoltare a Sportului, după modelul marilor capitale europene, dar şi sporirea măsurilor de securitate pe stadioane, pentru prevenirea oricăror acte de vandalism sau violenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel