Papa Francisc a ajuns vineri la Havana pentru a se întâlni cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, cu prilejul unei întrevederi istorice între liderii celor mai mari confesiuni creștine.
Papa Francisc și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, s-au îmbrățișat, vineri, în deschiderea istoricei lor întâlniri din Cuba, prima între liderii acestor biserici după schisma creștinilor din Răsărit și Occident în urmă cu aproape o mie de ani, transmite AFP.
După ce s-au pupat pe obraz de mai multe ori, cei doi au purtat o scurtă discuție, zâmbind în fața fotoreporterilor aflați într-un salon al Aeroportului José Marti, din Havana.
"În sfârșit, ne întâlnim, suntem frați", și-a exprimat bucuria Papa Francisc, afirmând: "Este foarte clar că aceasta este voința lui Dumnezeu".
"Acum, lucrurile sunt mai clare", a declarat la rândul său patriarhul rus, cu barbă albă sub camilafcă, tradiționalul văl alb împodobit cu o cruce.
Francisc și Kirill s-au retras apoi în compania interpreților și a responsabililor care au pregătit această întâlnire în cel mai mare secret: mitropolitul Ilarion, directorul relațiilor externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, și cardinalul elvețian Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.
Prima întrevedere la un nivel atât de înalt între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, de la Marea Schismă
Întâlnirea istorică, pe aeroportul din Havana, între Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse este prima întrevedere la acest nivel între cele două Biserici care are loc după Marea Schismă din 1054, care a împărțit creștinismul între catolicism și ortodoxie. Este un mare eveniment în plan religios, care are însă și numeroase aspecte politice, comentează DW.
Cei doi s-au întâlnit în capitala Cubei, acolo unde Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii se află într-o vizită oficială, iar Papa va face o escală în drumul său către Mexic, unde va efectua o călătorie apostolică. Locul ales nu este însă nici pe departe rodul întâmplării.
În ultimii ani, speculațiile referitoare la o asemenea întrevedere presupuneau că aceasta ar fi urmat să se desfășoare la Minsk, în Belarus, sau în capitala Austriei. Dar oricare punct din Europa s-ar fi ales, nu ar fi fost lipsit de vreo legătură cu divizarea creștinismului între Occident și Orient.
De aceea, Havana este locul ideal, potrivit președintelui Societății de Studiere a Creștinismului Oriental, istoricul Karl Pinggera. Cuba are un regim laic, cu o anumită afinitate pentru Moscova și care, totodată, s-a distanțat de Occident, a explicat el.
În Rusia lui Putin, Kremlinul și Biserica merg mână în mână contra Occidentului, a subliniat Rudolf Prokschi, profesor de teologie și istoria creștinismului oriental la Universitatea din Viena. În opinia lui, este o alianță cum nu a mai exista înainte în peste o mie de ani de ortodoxie rusă. În prezent, aceasta a devenit religie de stat, ca în perioada absolutismului, susține profesorul, care este de părere că întâlnirea Patriarhului Kirill cu Papa Francisc ar fi și o ocazie de manifestare a autonomiei pentru ortodoxia din Rusia.
Consiliul Pan-ortodox între bisericile ortodoxe autocefale
Pe de altă parte, în iunie va avea loc în insula Creta, din Grecia, Consiliul Pan-ortodox între bisericile ortodoxe autocefale.
Reuniunea va fi condusă de Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, considerat de ceilalți drept primul între egali și cel care a menținut comunicarea cu Biserica Catolică. Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare ca număr de credincioși dintre Bisericile ortodoxe, nu este mulțumită de ideea ca Patriarhul Bartolomeu să discute cu Vaticanul în numele tuturor ortodocșilor. Acest lucru se explică prin aceea că nici dialogul dintre patriarhul ecumenic și cel ortodox rus nu este lipsit de asperități — unele istorice, din perioada fostului regim comunist, și altele mai recente, generate de conflictul din Ucraina.
După întâlnirea cu Papa Francisc însă, patriarhul Kirill va putea merge la consiliul din Creta ca un învingător într-o nouă eră a creștinismului, scrie Konstantin von Eggert, jurnalist de origine rusă.
Această întâlnire dintre întâistătătorul Bisericii Catolice și cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a fost pregătită cu mult timp înainte, va fi prima din istorie și va marca o etapă importantă în relațiile dintre cele două Biserici', a menționat comunicatul comun al Sfântului Scaun și Patriarhatului Morcovei, citat de radio Vatican. Întâlnirea cuprinde discuții între cei doi înalți prelați și se încheie cu semnarea unei declarații comune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News