Președintele Joe Biden s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul german, pentru a discuta problemele lumii și a celor două țări înainte de retragerea din funcție a cancelarului.
Președintele Biden a primit-o într-o vizită oficială pe cancelarul Angela Merkel la Casa Albă. Cei doi au discutat în Biroul Oval pe baza unei agende ample, marcând astfel eforturile Statelor Unite ale Americii de a reconcilia relațiile cu partenerii europeni. Cei doi lideri de stat au dezbătut pe marginea schimbărilor climatice, a pandemiei, a atacurilor cibernetice lansate de Rusia și dezvoltarea economică a Chinei. De asemenea, Biden și Merkel au discutat despre retragerea trupelor din Afghanistan și au revizuit eforturile de refacere a tratatului nuclear din Iran, a transmis Washington Post.
Întâlnirea, dincolo de discuțiile oficiale purtate între cei doi șefi de stat, a avut și o însemnătate simbolică și susține declarațiile președintelui Biden, care își dorește reluarea relațiilor SUA - Europa, după întreruperea din timpul mandatului fostului președinte Trump. Însemnătatea întâlnirii mai stă în prezența cancelarului Merkel la Casa Albă, mai ales în urma ciocnirilor dintre aceasta și fostul președinte Trump. Angela Merkel se va retrage în curând din poziția pe care o ocupă de 16 ani, conducând cea mai puternică națiune din Europa.
Merkel i s-a adresat președintelui Biden cu „dragă, Joe”, iar președintele Biden i-a spus cancelarului că îi va simți lipsa la summiturile internaționale, unde s-au întâlnit ani la rând.
„Suntem uniți. Uniți în angajamentul nostru de a rezolva regresul democratic, corupția și populismul de carton oriunde ar exista acestea în lume”, a transmis președintele Biden.
„Suntem mai mult decât conștienți de contribuțiile Statelor Unite ale Americii privind Germania liberă și democrată. Deci aștept cu nerăbdare să reîntregim relațiile noastre din nou”, a spus Angela Merkel prin intermediul unui translator.
Președintele Biden a adus în discuție un subiect asupra căruia cele două națiuni nu au putut cădea de acord: obiecțiile SUA privind o conductă de gaze naturale între Germania și Rusia. Oficialii americani se tem că Nord Stream 2, conducta în cauză, care este în proporție de 90% gata, va oferi Rusiei o pârghie asupra Germaniei, în timp ce statutul Ucrainei devine din ce în ce mai slab.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News