Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, se întâlnește cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse.
Update: Joe Biden și Vladimir Putin, prima fotografie împreună
Update: Joe Biden a ajuns la vila Parc 'La Grange'
Update: Președintele Federației Ruse a ajuns la întâlnire. Este așteptată sosirea lui Joe Biden
Update: Vladimir Putin este primul care va ajunge la vila Parc 'La Grange' din Geneva
Update: Avionul lui Vladimir Putin a aterizat la Geneva
Update: Avionul în care se află Vladimir Putin urmează să aterizeze pe aeroportul din Geneva. Acesta vine de la Soci.
Președintele SUA Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin se vor întâlni la vila Parc 'La Grange' din Geneva. Cei doi lideri urmează să se întâlnească și să discute pentru prima dată de când Biden a devenit președinte al SUA.
Se așteaptă ca cei doi să vorbească despre îngrijorările SUA cu privire la războiul din estul Curainei, închiderea lui Alexei Navalnîi și despre sprijinul lui Putin pentru Belarusul condus de Alexander Lukashenko. De asemenea, Washingtonul a acuzat în repetate rânduri Rusia că a intervenit în alegerile din 2016 și 2020 din SUA.
La începutul acestui an, Biden a pus pe lista neagră șase companii de tehnologie rusești pentru „efectuarea încercărilor guvernului rus de a influența alegerile prezidențiale din SUA din 2020 și alte acte de dezinformare și interferență”.
Cu toate acestea, Putin a cerut SUA și Rusia să colaboreze pentru a combate atacurile cibernetice, spunând: "Este marea noastră speranță că vom putea înființa acest proces cu partenerii noștri americani", notează TheSun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News