Preşedintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, miercuri dimineaţa, pe Platoul de Ceremonii. Şeful statului bulgar a fost întâmpinat de garda de onoare.
Rumen Radev este în vizită în România, miercuri şi joi, la invitaţia omologului său român.
Vizita are ca scop aprofundarea dialogului politic româno-bulgar pe principalele teme de interes comun ale agendei bilaterale, regionale, europene şi internaţionale.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor cei doi şefi de stat vor aborda şi continuarea dezvoltării relaţiilor economice, precum şi a cooperării sectoriale, în special în domenii precum energia şi transporturile. România este al treilea partener comercial al Bulgariei în Uniunea Europeană, iar tendinţa de creştere a volumului schimburilor bilaterale s-a menţinut în ultimii ani.
De altfel, în vederea impulsionării cooperării economice, preşedintele României va participa, împreună cu omologul său bulgar, în dimineaţa zilei de joi, la deschiderea Forumului de afaceri România-Bulgaria.
De asemenea, vor fi analizate modalităţile concrete de coordonare în vederea promovării intereselor şi obiectivelor comune în cadrul UE. Aprofundarea dimensiunii europene a relaţiei bilaterale este cu atât mai importantă cu cât Bulgaria şi România vor deţine Preşedinţia Consiliului UE în Semestrul I din 2018, respectiv în Semestrul I din 2019, precizează sursa citată.
Se vor afla totodată pe agendă aspecte privind cooperarea în cadrul NATO şi provocările de securitate în regiunea Mării Negre, Vecinătatea Estică, respectiv cooperarea la nivel regional, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News