Întâlnire Putin-Dodon în Kazahstan

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut o întâlnire miercuri cu omologul său moldovean, Igor Dodon, în cadrul reuniunii şefilor de stat ai Uniunii Economice Eurasiatice în capitala Kazahstanului, Nur-Sultan (fosta Astana), informează mass-media de peste Prut.

Republica Moldova nu este membră cu drepturi depline în acest forum economic regional din cadrul CSI, dar la insistenţele lui Dodon a primit anul trecut statut de observator. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon scrie că a discutat cu Vladimir Putin despre 'situaţia curentă a relaţiilor bilaterale', această întâlnire intervenind în contextul unei crize politice la Chişinău, după ce partidele care au intrat în parlamentul rezultat în urma alegerilor din 24 februarie nu au reuşit nici până acum să formeze o coaliţie majoritară şi un nou guvern.

'Am acceptat invitaţia liderului rus de a participa la Forumul economic internaţional care va avea loc săptămâna viitoare la Sankt-Petersburg', indică în postare Igor Dodon, adăugând că ' am convenit cu Vladimir Putin ca, la începutul săptămânii viitoare, la invitaţia mea să vină la Chişinău reprezentantul special al preşedintelui rus pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, cu care vom discuta întregul spectru al raporturilor bilaterale', potrivit publicaţiei Ziarul Naţional din Chişinău. Dmitri Kozak, autorul aşa-numitului 'plan Kozak' privind federalizarea Republicii Moldova a fost numit în funcţia pe care o deţine în prezent în iulie 2018.

În ianuarie, Igor Dodon a avut o întrevedere la Moscova cu Dmitri Kozak, în cadrul căreia au discutat despre relaţiile economice şi comerciale dintre Republica Moldova şi Rusia, dar şi despre problema transnistreană, notează în acest context Radio Chişinău. În acest timp, liderul separatist al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a anunţat că Tiraspolul intenţionează să dea în judecată Republica Moldova pentru 'agresiune împotriva poporului Transnistriei' şi să ceară despăgubiri Chişinăului pentru aceasta, informează miercuri postul de radio citat.

În cursul unei întâlniri informale cu reprezentanţi ai aşa-numitului Minister de Externe transnistrean, Krasnoselski a declarat marţi că în timpul conflictului armat de la Nistru au avut loc 'crime de război' şi 'crime împotriva umanităţii'. În acest sens, el s-a referit în special la 'grupul Ilaşcu' pe care îl numeşte, la fel ca Moscova, 'grupul terorist Bujor', afirmând că membrii acestui grup 'au fost decoraţi cu distincţii de stat; au fost aleşi în parlamentele Republicii Moldova şi României', conform portalului transnistrean novostipmr, citat de Radio Chişinău.

Membrii 'Grupului Ilaşcu' - după numele patriotului moldovean Ilie Ilaşcu - au fost decoraţi în 2010 de către fostul preşedinte moldovean, Mihai Ghimpu, cu 'Ordinul Republicii', iar Ministerul rus de Externe a criticat această decizie, acuzându-i pe aceştia de terorism şi de 'omoruri fratricide', aminteşte Radio Chişinău. Potrivit ex-consilierului prezidenţial, Ştefan Urâtu, aşa-numitul 'grup terorist Bujor' a fost inventat de către serviciile speciale ale Rusiei pentru a justifica dosarele fabricate împotriva membrilor 'Grupului Ilaşcu'. Ilie Ilaşcu a fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001), condamnat la moarte (1993) de către o instanţă separatistă subordonată politic Moscovei.

Ceilalţi 5 membri judecaţi împreună cu el au primit sentinţe cu închisoarea, între 2 şi 15 ani. Ilaşcu a fost eliberat în 2001 în urma presiunilor politice exercitate asupra autorităţilor Federaţiei Ruse de către comunitatea internaţională, şi îndeosebi de conducerea APCE şi UE. Vadim Krasnoselski a mai declarat la întrunirea respectivă că i-a cerut preşedintelui Igor Dodon să dea o apreciere juridică şi politică a conflictului armat din 1992, ceea ce ar fi un pas în vederea 'normalizării relaţiilor moldo-transnistrene'. Igor Dodon nu a răspuns, deocamdată, acestei solicitări. La solicitarea Radio Chişinău, şefa Biroului politici de reintegrare din cadrul guvernului moldovean, vicepremierul Cristina Lesnic, nu a fost disponibilă miercuri pentru a comenta respectivele declaraţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel