Întâlnirea cu șeful CIA, semnal dat României pentru rezistență

 

Cu aroganța tipică unui șmecheraș de cartier, țarul Putin ne oferă pacea. Ce înseamnă această pace? Modificarea de către Ucraina – Stat Suveran și Independent – a Constituției într-o formă ce urmează a fi agreată de Rusia? Retragerea trupelor rusești fără un termen limită, cu acordul Rusiei? Acordarea unei autonomii lărgite teritoriilor ocupate de către “insurgenți” și armata rusă, țarul având ironia de a solicita plata salariilor, a pensiilor și a tuturor celorlalte cheltuieli ale zonei de către Kiev, dar de facto să fie alte mici Republici, asemănătoare Crimeei, loiale țarului si nicidecum Kiev-ului sau Occidentului? Așadar, precedentul care deschide Cutia Pandorei, este următorul: ocuparea de teritorii cu forța, revendicări teritoriale fără explicații, dar mai grav, aflarea țărilor în situația “fiecare pentru el”. Reducând la absurd, precedentul creat poate conduce la diverse conflicte în Europa, Asia, Orientul Mijlociu, Africa, oriunde există interese sub minime motive, dacă ai mai multe arme.

 

 

Revenind la România și la anexarea Crimeei, precedentul “Păcii de la Minsk” este următorul: Cum va gestiona Administrația de la București un Referendum de autodeterminare în Harghita, Covasna și Mureș când autoritățile sunt conduse de către etnici maghiari, iar decizia de organizare a unui asemenea referendum le aparține? Dar mai grav, cum va administra Bucureștiul o sută de mii de maghiari, două sute de mii sau trei sute de mii de maghiari demonstrând și cerând autonomia în teritoriile respective?

 

Fără precedentul Crimeea lucrurile ar fi fost simple: dreptul internațional și suveranitatea statului nu puteau fi încălcate de nici un alt stat, cu atât mai mult cu cât România nu a recunoscut ceea ce s-a petrecut în Kosovo, un alt precedent periculos pentru soarta lumii, creat de această dată de către Occident.

 

 

Astăzi, când nicio regulă internațională nu mai există, când doar câteva dintre țări decid pentru toată Europa, când acordurile internaționale sunt o simplă hârtie pentru Vladimir Putin, ce-l oprește pe Putin, așa cum am mai explicat anterior, să folosească Partidul Civic Maghiar via Budapesta pentru a înfierbânta mințile câtorva sute de mii de cetățeni români de etnie maghiară pentru crearea unei mici republici în mijlocul României?

Ce-l va opri pe Vladimir Putin, om fără scrupule, fără niciun Dumnezeu, un om doar cu ambiții personale, să înarmeze Ungaria, țară cu o armată la pământ, mult sub capabilitățile României?

Singura soluție pentru România, pe termen mediu și lung, la cea mai mare criză de securitate cu care se va confrunta, o va reprezenta, în viziunea mea, gestionarea minorității maghiare și ferirea acesteia de manipulările eurasiatice prin: oferirea regiunilor dominate de etnicii maghiari a unui tratament egal cu al celorlalte regiuni de dezvoltare ale României, crearea unui nivel de trai ridicat atât pentru cetățenii de etnie maghiară, cât și pentru românii din acele regiuni, inițierea unui dialog direct (fără intermediari) cu comunitatea maghiară pentru a afla nevoile, problemele acestora, abordarea unei atitudini de toleranță, în paralel cu cea de fermitate, față de provocările de la Budapesta și ale liderilor PCM, promovarea, la nivelul întregii țări, a unei campanii masive de acceptare și susținere reciprocă între comunitățile de etnii diferite: menținerea și transformarea României într-un model de viață în diversitate și multiculturalism.

 

Nu se întreabă nimeni de ce i-a fost ușor lui Vladimir Putin să anexeze Crimeea? Adevăratul moriv nu a fost lașitatea Germaniei și a Franței, complicitatea acestora cu țarul, lașitatea și frica altor mari Puteri europene în fața ursului rus, ci nivelul de trai și ignorarea de către Kiev a cetățenilor din Crimeea.

 

Conducerea Ucrainei nu a funcționat ca o conducere de stat, ci ca un teritoriu de împărțit între bandele de tâlhari, care au făcut afaceri inclusiv cu Rusia, care au îndepărtat-o de Occident, care au creat structuri și puteri informale, anulând, astfel, statul și oferind ucraineanului de rând, indiferent de etnia lui, sloganuri și vorbe.

 

De aceea, România trebuie să învețe din experiența Ucrainei, iar presiunea partenerilor euroatlantici pentru eliminarea corupției are în vedere exact crearea unui stat puternic, capabil să-și apere țara în detrimentul creării unor centre de putere informale care să negecieze teritorii în funcție de interesele personale sau de grup.

 

Fără a mai avea vreo așteptare din partea liderilor puterilor Europei, trebuie totuși spus că există încă un număr de state în Uniunea Europeană care are obligația de a crea presiune asupra Germaniei și Franței în vederea acordării de sprijin militar și economic pentru evitarea conflictelor etnice, pe modelul Crimeea, Donetsk,Debalţeve.

 

Din declarațiile liderilor actuali ai României reiese clar că au înțeles riscurile despre care vorbesc mai sus, dar nu am văzut încă și punerea în aplicare a acelor măsuri despre care vorbeam. Extrem de importante pentru România și contextul geopolitic sunt “instrucțiunile” primite de către Prim-Ministrul Victor Ponta din partea Șefului CIA, domnul John Brennan, în urma întâlnirii din data de 12 februarie. La fel de important este și faptul că, înafara instituțiilor politice mai puțin relevante pentru contextul geopolitic, întâlnirea dintre Premierul României și Șeful CIA a fost facilitată în mod evident de către George Maior, arhitectul structurii de rezistență împotriva Rusiei pe teritoriul României în ultimii nouă ani.

Destabilizarea Ucrainei, și nu cucerirea armată, a fost obiectivul lui Vladimir Putin. Crearea unor republici vasale Moscovei și îngenuncherea marilor puteri ale Europei au fost cu adevărat țintele lui Vladimir Putin.

 

Menținerea unor trupe de ocupație presupunea costuri importante pentru Vladimir Putin, când a putut obține vasalitatea teritoriilor cucerite prin minimă forță militară. Rămâne, desigur, întrebarea de ce Kiev-ul a acceptat această situație. De ce Kiev-ul nu și-a apărat granițele când au apărut “omuleții verzi” în Crimeea? De ce nu a replicat cu suficientă forță pentru apărarea și scoaterea sau eliminarea “insurgenților” pro-ruși?

 

Prima variantă de răspuns este lipsa de tehnică militară. Această variantă prezentată public nu reprezintă pentru mine realitatea. Până la apariția conflictului din Crimeea, Ucraina avea cea mai numeroasă armată din regiune, cu tehnică învechită, dar funcțională, capabilă ca în douăzeci și patru de ore de punere în mișcare a întregii armate să elimine cele câteva zeci de mii de ‘insurgenți’ și câteva mii de soldați ruși aflați pe teritoriul Ucrainei. Această măsură ar fi condus la o retragere imediată a lui Vladimir Putin, deoarece Ucraina ar fi avut legitimitatea acțiunii armate, în timp ce declararea unui război de către Rusia Ucrainei și începerea unui război pe cale largă l-ar fi adus pe Vladimir Putin în fața Tribunalului Militar Internațional și ar fi forțat Occidentul să reacționeze și să stopeze ambițiile țarului.

 

 

A doua variantă de răspuns, în care eu cred sincer, este că Franța și Germania i-au dictat lui Petro Poroshenko să nu-și apere teritoriul până la capăt de teama asumării unei responsabilități față de Vladimir Putin care ar fi invadat oficial și fără menajamente Ucraina. Argumentul cum că Ucraina nu a avut efective militare, dotări și capabilitățile de a elimina insurgenții pro-ruși, datorată unor capabilități militare avansate ale acestora, este o scuză penibilă și jenantă pe care refuz s-o accept, știind fosta Ucraina din punct de vedere militar într-un război convențional.

 

Sigur, vidul de putere de la Kiev l-a ajutat pe Vladimir Putin să fructifice bătălia pentru putere dintre găștile de tâlhari care s-au luptat pentru puterea de la Kiev, însă odată stabilizată conducerea Ucrainei de mult ar fi putut fi restabilită ordinea firească a lucrurilor și granițele internaționale acceptate.

 

Lucrând de 15 ani la acest plan, Vladimir Putin și arhitectura de intelligence de la Moscova a acționat metodic și sistematic în vederea anihilării singurului pericol pentru Moscova din regiune: definitivarea proiectului politic al Uniunii Europene. Acest proiect politic presupunea crearea unei politici externe comune de securitate și apărare, iar cele 27 de state membre puse laolaltă cu capabilitățile militare, de intelligence și economice ar fi făcut din “marele” țar un biet motan scrijelind la ușa Chinei.

 

Dar, Vladimir Putin, fără a fi un mare strateg militar, a aplicat o strategie militară veche de mii de ani: “Divide et impera”. A înțeles, mai bine decât Occidentul, capitalismul, fructificând multiplele sale slăbiciuni: a îndatorat marile puteri ale Europei în plină criză economică, a lăsat sau a permis crearea de investiții majore din partea stabilimentului germano-fracez, ucigând, astfel, voința celor două țări, care reprezentau inima Europei, pentru definitivarea proiectului politic al UE.

 

Înalții Reprezentanți ai UE pentru politică externă și securitate au devenit personaje simbolice, și în lipsa unei politici externe comune, la nivelul Europei, fiecare stat și-a creat propria politică de Securitate. Dar planul lui Vladimir Putin nu se oprește aici. Adevăratul plan este slăbirea UE până la desființare și preluarea acesteia într-un Proiect Eurasiatic.

Singura stavilă în calea ambițiilor țarului și a camarilei sale sunt Statele Unite ale Americii, care înțeleg ce ar însemna, inclusiv pentru SUA, pierderea Europei într-un Imperiu fără democrație și din ce în ce mai consolidat economic și armat.

 

Pentru a-și pune în practică planul, Vladimir Putin, după anihilarea celor două importante state ale Europei în fața cărora a mimat democrația, a trecut la planul doi: finanțarea masivă a partidelor eurosceptice din Europa. Astfel, Vladimir Putin a folosit democrația împotriva ei însăși, având avantajul dictaturii ce nu-ți pune la îndoială deciziile și modul de a acționa.

 

Finanțarea partidelor eurosceptice (Frontul Național – Franta, Partidul National Democratic – Germania, Jobbik – Ungaria, Noua Alianță Flamandă (N-VA) – Belgia, Partidul Poporului – Danemarca, etc) îl ajută pe Vladimir Putin să dinamiteze din interior lumea europeană și să o mențină doar la nivelul unei piețe economice comune.

 

Retragerea din UE a Marii Britanii ar fi lovitura de grație dată rezitenței armate în fața ofensivei rusești. După cum s-a văzut la ultimele alegeri europarlamentare, euroscepticismul a reușit să ocupe a treia forță din Parlamentul European, lucrând astfel la planul perfect al lui Vladimir Putin de anexare, pe termen mediu și lung, la "Imperiul" Eurasiatic.

 

Între timp Putin a acționat și va continua să acționeze pentru cucerirea tuturor țărilor din Europa care nu sunt parte a UE. A început cu Georgia, a continuat cu Ucraina, a obținut Republica Moldova, a “cumpărat” Serbia și și-a asigurat, astfel, un Imperiu personal, servil atunci când interesele Rusiei vor dicta.

 

Această analiză nu este una negativă, ci este un semnal de alarmă pentru toți cei care din lașitate, ignoranță sau frică nu văd sau nu vor să vadă aceste evoluții și viitorul României în acest context. Am pus titlul primei analize geopolitice: “Pe aicea nu se trece!” . Am făcut acest lucru, pentru că România, alături de Polonia, sunt singurele două state din Europa care nu au fost nici lașe, nici ignorante, dar mai important decât toate, nepenetrabile.

 

Agenți de influență rusă există cu siguranță pe teritoriul României și pot fi văzuți atât în zona de acțiune a Partidului Civic Maghiar, cât și la nivele diverse de conducere ale statului român, fiind vizibile în deciziile pe care acestea le iau. Dar, totuși, România nu a îngenunchiat în fața Rusiei și, alături de Polonia, a luptat pentru democrație, a înțeles memoria cuceririlor rusești din trecut și a avut lideri care nu au acceptat “ideologia” și stilul de leadership de tip eurasiatic.

 

Acest fapt s-a datorat atât liderilor politici, inclusiv lui Traian Băsescu, dar mai ales celor care au condus și conduc structuri militare sau de prevenire a infiltrării masive în zonele importante de decizie a agenților ruși: Armata Română (DGIA), SRI, SIE, dar alături de acestea și structuri ale statului român care au înțeles politica pro-occidentală și au sacrificat în vremuri economice extrem de grele atât cetățeni români, cât și costuri financiare pentru a obține securitatea de care avea nevoie: Jandarmeria, Armata, Poliția au participat cu mii de oameni la războaiele care nu erau ale noastre din Afganistan, Irak și alte teatre de operațiuni, luptând pentru ideea de democrație și pentru prezervarea acesteia în România.

 

Acesta este motivul pentru care Vladimir Putin a înțeles că singura opoziție a sa sunt România și Polonia, alături de alte câteva țări ale UE, care o spun încă șoptit și de aceea Vladimir Putin acționează în vederea izolării României cu dușmani strategici, investește masiv în recrutarea de agenți care să-i facă jocurile la un moment dat și încearcă să stopeze parteneriatul economic Europa-SUA.

 

Parteneriatul Europa-SUA reprezintă pentru Vladimir Putin un motiv maxim de nervozitate, iar încheierea lui (dacă se va realiza) va demonstra că interesul câtorva zeci de miliardari ruși, francezi, germani nu poate sta în crearea unei UE independente și unite.