Prima întâlnire dintre Putin și Johnson, redată diferit de Londra și Kremlin

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Kremlinul a dat asigurări că întâlnirea dintre Vladimir Putin și Boris Johnson a fost una constructivă, opusul declarațiilor venit de la Londra.

Kremlinul a dat asigurări că întâlnirea dintre președintele rus, Vladimir Putin, și premierul britanic, Boris Johnson, a fost una constructivă, în contradictoriu cu declarațiile din capitala Marii Britanii, conform Agerpres.

„În ansamblu, întâlnirea a fost destul de scurtă, dar în același timp constructivă, cu elemente de reconciliere", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Întâlnire în premieră

Cei doi lideri s-au întâlnit la finalul săptămânii trecute la Berlin, în premieră, în cadrul Conferinței internaționale privind Libia.

Un comunicat publicat în ziua întâlnirii de Downing Street, premierul britanic l-a avertizat pe Putin să înceteze „activitatea destabilizatoare" a Rusiei.

Premierul britanic a reiterat poziția țării sale cu privire la incidentul din 4 martie 2018, atunci când fostul agent dublu rus Serghei Skripal și fiica sa Iulia au fost găsiți inconștienți într-un centru comercial din sudul Angliei și spitalizați în stare gravă.

Fondul întâlnirii diferă de varianta engleză

Cu toate acestea, Kremlinul a transmis că „Fondul întâlnirii diferă clar de comunicatul din Downing Street".

În decembrie, după victoria netă a lui Boris Johnson în alegerile anticipate din Regatul Unit, șeful statului rus a afirmat că dorește un „dialog constructiv" cu Londra. Cele două țări au poziții divergente asupra a numeroase dosare internaționale, precum conflictul din Siria şi criza ucraineană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel