Democraţii americani cer detalii asupra întrevederilor şi schimburilor dintre Donald Trump şi Vladimir Putin
Trei puternice comisii din Camera Reprezentanţilor a SUA, aflate sub controlul democraţilor, au cerut luni Casei Albe să comunice detaliile întrevederilor şi schimburilor pe care preşedintele american Donald Trump le-a avut cu omologul său rus Vladimir Putin, informează AFP. Donald Trump a suscitat o amplă polemică după summitul său cu Vladimir Putin, la 16 iulie 2018, când a părut că ia apărarea liderului rus, a cărui ţară este acuzată de amestec în campania prezidenţială din SUA din 2016.
'Preşedintele Putin mi-a spus că nu a fost Rusia (cea care s-a amestecat în campanie)... Şi nu văd de ce ar fi ea', a declarat la acea dată, între altele, preşedintele american în timpul unei conferinţe de presă, suscitând stupefacţia atât a parlamentarilor democraţi, cât şi a celor republicani. În ianuarie anul acesta, The Washington Post susţinea că nu există niciun raport detaliat asupra schimburilor pe care Donald Trump le-a avut cu Vladimir Putin în cinci locuri diferite în timpul ultimilor doi ani.
Informaţii pe care Congresul are 'datoria constituţională' să le verifice, au subliniat luni cele trei comisii. Publicaţia a susţinut, de asemenea, că după o întrevedere cu Vladimir Putin în 2017, la Hamburg, Germania, preşedintele american a intrat în posesia notelor translatorului său, cerându-i să nu le dezvăluie altor membri ai Administraţiei sale conţinutul discuţiei. Preşedinţii comisiilor parlamentare pentru Informaţii, pentru Afaceri Externe şi pentru Control al guvernului precizează că în mesajul lor adresat Casei Albe au făcut deja demersuri pentru a şti dacă Donald Trump a ascuns' sau 'de facto a distrus' rapoartele asupra conversaţiilor cu preşedintele rus.
Relaţiile cu Rusia subminează preşedinţia lui Donald Trump de la începutul mandatului său. Ingerinţa Rusiei în procesul electoral şi problema unui eventual amestec în campania electorală a lui Trump fac de asemenea obiectul unei anchete judiciare desfăşurate de procurorul special Robert Mueller.
Citește și: O nouă răpire în Nigeria: mama unui fotbalist celebru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu