Întârziere la plata pensiilor. Ministrul Muncii: Vom schimba convenţiile dintre CNPP şi bănci

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Convenţiile dintre Casa Naţională de Pensii Publice şi bănci vor fi schimbate, astfel încât banii să ajungă cât mai devreme la pensionari, a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

'Pentru că doresc ca pensiile să ajungă cât mai repede la pensionari, prin toate canalele de distribuţie, am discutat în această dimineaţă (marţi, n.r.), în mod aplicat, cu reprezentanţii băncilor din sistem. Vom schimba Convenţiile dintre CNPP şi bănci astfel încât banii să ajungă mai devreme la pensionari. Terminăm cu interpretarea diferită a prevederii din contracte care vorbeşte despre plata care se face în maxim 2 zile. Comisioanele, termenele de plată şi de livrare, nu doar le discutăm, le standardizăm şi le şi schimbăm. Nu vor mai exista diferenţe de mod de lucru între bănci', a scris Violeta Alexandru.

Aceasta afirmase joi seara, la B1 TV că va discuta cu băncile deoarece convenţiile cu acestea pentru plata pensiilor sunt din 2001-2002 şi trebuie evaluate. 'Eu am mâine o întâlnire cu băncile. Eu nu oblig pe nimeni să rămână în contract cu Casa de Pensii. Eu spun doar că trebuie să lucrăm eficient cu toţii şi că, în condiţiile în care convenţiile sunt din 2001, 2002, a venit momentul să le evaluăm şi să discutăm cum putem face mai bine, că între timp ne-am modernizat, şi mijloacele de plată sunt mai rapide', a spus Alexandru.

Discuţiile vin în urma unor probleme semnalate la finele săptămânii trecute, când unele sucursale de bănci au transmis că vor face plata pensiilor luni, deşi aveau banii în cont de joi. 'Critica mea a fost faţă de acele sucursale care m-au sfidat, care mi-au transmis că nu plătesc deşi ştiam că au banii în cont şi aşteptau, deşi în convenţie prevederea e că vor plăti în până la două zile, maxim două zile, şi care, alimentate, din informaţiile pe care le am, inclusiv din cercuri politice, îmi transmiteau mesaje că deşi le intraseră banii în cont joi, că vorbim de săptămâna trecută, nu voiau să plătească vineri decât în momentul în care am avut o poziţie publică şi îi lăsau pe pensionari să treacă şi weekend-ul fără pensie şi să primească banii abia luni', a explicat Violeta Alexandru, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel