Marți, începând cu ora 12:30, traficul feroviar pe tronsonul dintre stațiile Neptun și Costinești, pe linia feroviară Constanța – Mangalia, a fost temporar întrerupt, informează CFR SA.
Patru trenuri sunt oprite în gări până vor fi gata reparațiile.
Măsura a fost necesară pentru a permite echipelor de intervenție să remedieze o șină ruptă.
În contextul intervenției, patru trenuri au fost oprite în stații până la finalizarea lucrărilor. Reprezentanții CFR precizează că timpul estimat pentru reluarea circulației este de aproximativ 60 de minute.
Intervenția este gestionată de personalul specializat al SRCF Constanța, iar până la finalizarea lucrărilor, trenurile R 8817, IR 10083, IR 11084 și R 8808 rămân temporar staționate în stațiile adiacente.
În sezonul estival, între Constanța și Mangalia circulă zilnic 17 trenuri în fiecare direcție. Cu toate acestea, din cauza existenței numeroaselor porțiuni de linie simplă, durata călătoriei variază semnificativ: cele mai rapide trenuri acoperă distanța de 43 de kilometri în 63 de minute, în timp ce altele pot ajunge la o durată de peste 90 de minute.
"Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat în perioada desfășurării lucrărilor sus-menționate şi îi asigură că acestea au drept scop restabilirea condițiilor normale de circulație pe relația Costinești – Neptun", se arată în comunicatul de presă.
***
Pe site-ul CFR, pe ruta Constanța-Mangalia, unele trenuri de azi au întârzieri de până la 77 de minute. Practic, durata drumului.
***
Pentru informații legate de circulația trenurilor, CFR Călători recomandă următoarele surse:
- la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuța indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informații în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staționare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul cfrcalatori.ro,
- la Mers tren trafic intern.
- de la personalul nostru din stații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu